04
Iul

Pacatul suprem

By try 0 Comments
Categories: Personal
Etichete:,
 
Mergeam încet cu privirea pierdută, cu suflul tăiat, de parcă tocmai băusem pe nerăsuflate cel mai tare cocktail posibil făcut din dezamăgiri decepţii şi resentimente. Păşeam împleticită şi fără sens cu mintea dusă departe fără să îmi pese de privirile dezabprobatoare ale trecătorilor dezgustaţi de comportamentul şi ţinuta mea. Nu că mi-ar fi păsat cumva de gîndurile şi părerile celor din jur de care eram atît de scîrbită şi plictisită. Aveam direcţia bine conturată în cap iar gîndurile mă făceau ca de obicei să nu observ lumea din jur şi să nu mă afund acea cloacă zilnică în care ei erau obisnuitzi să trăiască. Pur şi simplu doar respiram şi gîndeam fără să mă preocupe alte activităţi care în alte circumstanţe mi-ar fi stîrnit interesul şi dorinţele.
 Ştiam că mă aşteaptă, ştiam că el e cel care mă va înţelege şi îmi va aproba gîndurile care nu îmi dădeau pace şi care mă chinuiau neîncetat.
 Îl cunoscusem, dacă se poate spune aşa ceva, pe acele siteuri deprimante unde postau numai acei care erau la marginea disperării atunci cînd ultima dorinţă este aceea de a uita definitiv totul şi nimic. Mă uimise dar în acelaş timp trezise în mine acel sentiment de admiraţie pentru ideile împărtăşite. Mi-l închipuiam la acea oră ca o ultimă speranţă, un ultim prieten ce îţi poate schimba sau măcar îndruma gîndurile şi paşii.
 Am ajuns relativ uşor  la adresa  indicată şi ceea ce m-a frapat în mod evident a fost acea curte plină de flori şi senzaţia de pace şi linişte ce înconjura acea casă parcă decupată din poveştile ce îmi alintaseră odinioară copilăria. Am zăbovit în faţa uşii un timp care mi s-a părut o eternitate intrebindu-mă dacă e cazul să sun, sau să mă întorc în lumea aceea întunecată de unde am venit. Nu îmi amintesc momentul cînd totuşi am intraznit să ating suneria, ci doar faptul că uşa a început să se deschidă încet în faţa mea, iar eu eram în acea stare de emoţie comparată cu momentul cînd auzi prima oară în viaţa ta că există Moş Crăciun şi te aşteptă.
 -        Bună ziua, aşteptam cu nerăbdare să suni, se auzi un glas în momentul cînd uşa se deschise larg.
 Mi-am ridicat încet privirea aţintită undeva în dalele treptelor cu inima batindu-mi atît de puternic de parcă toată viaţa mea aşteptasem să văd acel chip care îmi chinuise imaginaţia şi nopţile pustii. Nu ştiu cît timp am rămas mută privind acel chip angelic ce răsărise parcă din neant în faţă mea, o combinaţie bizară între un viking şi un templier din vremuri de mult apuse. Acei ochi albaştrii cu reflexe violete care parcă îmi străpungeau sufletul aveau să rămînă întipăriţi undeva adînc în memoria mea, în timp ce părul acela lung şi blond ce se revărsa peste sacoul alb şi impecabil îmi aprindea imaginaţia mea căzută în letargie după atîta amar de timp. Cred că în acel moment am roşit pînă în adîncul inimii mele făcînd o comparaţie sumară între aceea făptură mistică, apărută parcă din paradis , albă din cap pînă în picioare, şi mine îmbrăcată total într-un negru morbid cu trăsăturile ascunse sub machiajul meu machiavelic. Mi-a zîmbit larg atunci cînd a simţit că sunt de-a dreptul ruşinată comparindu-mă cu el.
 -        Nu mai îţi face atîtea probleme legate de ţinuta ta, nu am ţinut cont niciodată de faptul cum se îmbracă un om. Oricît de bine te-ai îmbrăca nu poţi ascunde o prostie fără seamăn sau un suflet întunecat.
 -      Bună, rosti cu glasul şoptit, cu privirea pierdută în acei ochi magnifici.
 -      Hai intră şi nu mai fi aşa sfioasă că nu te mai recunosc, spuse zîmbind larg.
 Am păşit intimadată, dar totodată curioasă, să văd dacă interiorul acelei case era la fel de primitor ca şi curtea aceea magnifică. M-a condus printr-un hol lung împodobit cu tablouri care îmi aminteau cumva de epoca renascentistă de mult apusă, dar cumva cu accente puternic ecumenice.
 Am pătruns într-o cameră imensă în care absolut totul era alb şi imaculat de parcă omul acesta era frate cu Ariel şi Tide. Nu îmi venea să mă aşez pe acea canapea de frică să nu cumva să las urme avînd impresia că tot ce era negru în sufletul meu se va revărsa imediat în acel spaţiu pur şi-l va invada stricînd acea armonie perfectă.
 -      Stai te rog jos nu mai fi aşa speriată că nu se va întîmpla nimic, spuse zîmbind larg. Zi-mi mai bine dacă vrei să te servesc cu ceva rece?
-      O bere rece cred că ar fi excelentă, şoptii eu.
 -      Îmi pare rău să te dezamăgesc dar nu am nici un fel de alcool în casă, dar te pot servi cu un suc proaspăt de mere sau un pahar de lapte rece .
 -       Suc de mere e bine. Tonul meu devenise deja unul tremurînd, ruşinată de faptul că cerusem aşa natural o bere de parcă mă aflam în bar cu prietenii la o şuetă.
 A revenit cu sucul meu de mere şi cu un pahar de lapte pentru el de parcă tot acel alb năucitor din jurul meu nu era de ajuns şi nu mă făcea deja să disper. Am luat o gură de suc aproape involuntar încercînd să îmi domoloesc aceea stare de emoţie neimaginată care se întipărise adînc în toate gesturile şi expresia mea.
 -      Aşadar iată-ne în sfîrşit faţă în faţă după atîta timp în care am vorbit doar prin scris fără a ne vedea nici un moment şi doar închipuindu-ne cum arată cel din conversaţie prin prisma imaginaţiei.
 Vorbea încet şi sigur pe el ceea ce mă făcea să mă întreb dacă nu e cumva cazul să mă ridic în acel moment şi să o iau la fugă undeva unde nimeni nu mă va găsi sau va ajunge vreo data. Acea siguranţă de sine era poate rodul atîtor ani de studiu al comportamentului uman sau doar o experienţă de viaţă cum rar întilnesti la oameni atît de tineri. Îmi amineam deja ruşinată de conversaţiile lungi avute în acele nopţi pustii care pur şi simplu îmi devastasera simţurile şi percepţia asupra propriilor sentimente. Ştiam că dacă nu ar fi fost el aş fi fost deja o umbră a acestei lumi pe care sigur aş fi părăsit-o aşa cum spunea şi el într-un mod laş săvîrşind cel mai ingrat păcat posibil şi anume, sinuciderea. Mă chinuise acest gînd nopţi şi zile la rînd intrebîndu-mă doar cînd aş avea curajul să duc la capăt ceea ce gîndesc, ceea ce simt şi mai ales ceea ce credeam că îmi doresc în acel moment. Un mod absolut laş de a fugii din calea acestei vieţi, dar la acel moment un mod necesar de a scăpa de stafiile trecutului şi coşmarele prezentului care păreau că nu îmi vor da vreo dată pace.
 -      Într-adevăr nu cred că mi-am închipuit vreo dată cum arătai, ce surîs poţi avea sau măcar să am curiozitatea să îţi fac un portret doar din rînduri scrise şi din fraze care dispar în neant. Ar fi însemnat să reduc acele conversaţii doar la stadiul de închipuire virtuală a unui text, fără a ţine cont cîtuşi de puţin de sufletul sau simţirile celui care a scris acele rînduri. Deseori imaginaţia noastră poate alunecă uşor în acele contexte prea puţin înţelese în care totul devine doar un vis sau o dorinţă aprinsă, iar superficialitatea noastră interioară să creeze acele făpturi de basm care să ne aprindă acea dorinţă ingrată ce trezeşte în noi simţuri neclare şi euforice. 
  Pe moment am rămas şi eu surprinsă de aceea înşiruire de fraze spuse parcă fără noimă de undeva din adîncul sufletului meu.Nu înţelegeam cum reuşisem să le înşir sub toată acea presiune care mă apăsa în acel moment. S-a uitat lung la mine în acel moment poate nevenindu-i să creadă ceea ce tocmai spusesem sau doar mirat că acel miraj în care mă învăluise nu a fost suficient să îmi blocheze reacţiile. 
  -        Începusem să cred că tot ceea ce îmi spuneai în scris pînă acum sunt doar fraze decupate din cărţi şi păreri absurde. Nu mă aşteptam să izbucneşti dintr-o data din acea stare de emoţie în care te găseai cînd ai ajuns la mine. 
Vorbea aşa încet şi blînd că îmi venea în acel moment să-l zgudui şi să-l scot din acea stare de perfecţiune în care aveam impresia că îl găseam de fiecare data cînd vorbeam cu el. Dar gîndindu-mă mai bine mi-am dat seama că totuşi aceea stare mă făcuse să îl admir. Aceea stare era totuşi ceea ce căutăm de atîta amar de vreme, să pot sta liniştită fără să îmi pese atît de tot ceea ce mi se întîmplă şi să pot spune ca altă dată că viaţa are sens oricît ar fi de ingrată la un anumit moment. Şi în definitiv venisem la el atunci cînd pentru mine nu mai exista cale de întoarcere. Îi promisesem cindva că dacă cumva eram hotărîtă şi decisă să pun capăt acestui chin să vin la el să mă ajute. De parcă mi-ar mai fi păsat mie că sinuciderea îmi va afecta cumva ultimele clipe sau ceea ce urma, nefiind de felul meu credincioasă în nici un fel. Am respectat totuşi acea promisiune şi am venit să cunosc totuşi aceea persoană ce mă uimise şi în definitiv îmi prelungise aşa zisul chin ca un medicament administrat unui bolnav incurabil care doar prelungeşte agonia dar nu alină în nici un fel chinul.
 -        Îţi dai seama că toată această vorbărie a mea nu face deci să acopere starea de nervozitate în care mă aflu?
 A zîmbit înţelegător şi tandru aşa cum mi l-aş fi închipuit dacă aş fi avut vreo data curajul să îl descopăr. Toate acele momente de conversaţii trecute mi se păreau clipe apuse care parcă nu îşi aveau rostul. Acele discuţii interminabile care aveau ca punct de pornire necesitatea sau motivul sinuciderii parcă se pierduseră undeva în neantul dintre noi.
 Nu mai puteam să îi ofer un motiv aşa cum făcusem în trecut amintindu-i despre cultura japoneză, despre unele sacrificii aparent inutile pe cîmpul de luptă sau despre multiplele secte care îmi împărtăşeau aceleas idei. Undeva acolo totul se bloca iar argumentele lui referitoare la valoarea unei vieţi sau laşitatea de a dezarma înainte de final mă făcuseră să amîn acel moment. Şi mai ales argumentul lui suprem că nu era singurul implicat în acest proces ci şi alţii ca el încercau din răsputeri să aducă pe drumul cel bun acele aşa zise oi rătăcite care aveau altă idee asupra lumii decît cea care cică era corectă. 
  -       Să înţeleg că deja eşti hotărîtă asupra acestui aspect delicat şi că ai venit aici doar ca să poţi avea o ultimă conversaţie?
 -       Am venit doar să văd ca e îmi poţi oferii mai mult decît îmi pot asigura singură. Nu cred că mai vreau să continui aşa, nu cred că mai vreau să mai sufăr sau să mai trec încă o data prin tot ceea ce am trecut de-alungul timpului.
 -          Dacă eşti hotărîtă să faci acest pas îţi pot oferii ceea ce am făcut şi pentru toţi ceilalaţi care au trecut pe aici: pacea interioară.Nu e nevoie să te sinucizi ci totul va fi făcut de noi într-o zi hotărîtă de tine. Te vom aştepta într-un loc prestabilit şi te vom ajuta să treci peste acest hop fără să pleci acolo departe cu acel sentiment de vinovăţie care apare instantaneu, şi care poate perturba această parte spirituală a vieţii.
 Era pînă la urmă o ofertă inceredibila; trebuia doar să fiu de acord cu ei asupra zilei şi totul se termina fără dureri sau regrete. Cel puţin aşa afirma el, iar încrederea apărută parcă peste noapte valora mai mult decît sfatul a 1000 de foste prietene şi prieteni. Am stabilit pînă la urmă o data aşa cum îşi dorea şi care era foarte aproape, a doua zi la 12 noaptea, în care trebuia să îmi închei toate socotelile cu aceasta viaţă şi să mă prezint în locaţia stabilită ca să pot încheia acest vis nerealizat.
 Am plecat de acolo ameţită şi pierdută fără să realizez că aveam în minte o grămadă de întrebări şi nici un răspuns concret. Cine era de fapt el, cum îl cheamă, cine erau acei „ei” cînd se va întîmpla totul sau măcar cum. Mi-am dat seamă că nu am măcar un număr de telefon unde să-l sun dacă cumva mă răzgîndesc sau dacă dintr-un motiv aş vrea să schimb data: mai tîrziu sau mai devreme. Parcă trăisem un vis absurd din care mă trezisem după jumătate de oră de bîijbîala pe străzi. La un moment dat chiar aveam impulsul de a mă întoarce înapoi să întreb ceea ce totuşi aş fi vrut să ştiu, dar parcă ceva mă oprea înăuntrul meu, ceva care îmi spunea că dacă mă voi duce înapoi poate nu o să mai găsesc nici măcar aceea casă sau stradă, iar totul ar fi fost numai în imaginaţia mea bolnavă.
 Am hotărît să nu mă mai întorc înapoi în cel loc şi să aştept momentul prestabilit împreună. Pînă atunci aveam de gînd să mă distrez aşa cum nu o mai făcusem de ani de zile fără să îmi pese de urmări, de remuşcări sau de raţiunea rece care mă înlănţuia. Vroiam să mă eliberez pe moment, să evadez din acest cerc ingrat psihic în care mă găseam de ani de zile şi care îmi bloca absolut toate reacţiile primare. Şi chiar asta am făcut. În club. În acel club în care pe vremuri obisuiam să fiu cea care dă tonul petrecerii şi care dansa pe mese în timp ce prietenii îmi turnau bere în cap şi pe sâni. Nu conta că nu mai recunoşteam pe nimeni şi că acei cîţiva prieteni cu care venisem mă credeau beată mangă sau drogata. M-am dezlănţuit sălbatic dansînd, urlînd, de parcă vroiam să mă eliberez de toate acele fobii care îmi măcinaseră eul. Poate din acest motiv m-a remarcat. Sau poate că era de aşteptat să îl întîlnesc. N-am de unde să ştiu şi poate că misterul e mai frumos aşa. La acel moment l-am acceptat după cîteva priviri şi după zîmbetul lui misterios dar rece în acelas timp. Şi că arată bine îmbrăcat ca şi mine în acel negru năucitor. Aveam nevoie în acel moment de un bărbat ca să îmi pot termina ultimele fantezii iar el era exact ceea ce căutăm. Poate chiar mai mult decît speram în acel moment. M-am apropiat lasciv de el cu sticla de bere în mînă simulînd o mişcare aparentă de tipă ameţită şi pusă pe agăţat.
 -       Crezi în dragostea la prima vedere? Întrebarea mea nu l-a mişcat cîtuşi de puţin ci l-a făcut să îşi descopere iar acel zîmbet rece şi minunat ce începuse să îmi trezească fiori de mult uitaţi.
 -      Cred mai degrabă în atracţie spirituală sau fizică decît în dragoste. Următoarea întrebare care ar fi? Aceea legată de suflete predestinate?
 -     De ce nu? Intodeauna am crezut că ar putea exista acele suflete predestinate ce se caută unul pe altul întocmai ca în acea veche poveste din antichitate.
 -      Cei care afirmă că şi-au găsit sufletul pereche sau care cred că poate exista aşa ceva nu au trăit îndeajuns cu aceea persoană. Chiar şi teoretic e imposibil să existe aşa ceva. Şi chiar dacă ar exista îţi dai seama ce plictisitor ar fi ca cei doi să îşi ghicească în orice moment dorinţele? Nu văd unde ar mai fi acel fior al descoperirii de lucruri noi. Totul ar fi monoton şi anost.
 Vorbele lui m-au blocat pe moment. Nu era în nici un fel stilul acela obişnuit de a te face plăcut de o fată . Dimpotrivă, acele vorbe ar fi trebuit să pună pe gînduri orice fiinţă feminină, oricît de disperată. Se pare că nu a fost cazul meu. Pe mine mă fascinau.
 -        Să înţeleg deci că nu crezi nici o iotă în dragoste sau iubire? Sau poate eşti aşa decepţionat încît refuzi să crezi că poate totuşi exista aşa ceva?
 -        Dragostea sau iubirea nu este altceva decît un drog foarte puternic. Dacă dezintoxicarea după canabis durează în jur de 2 luni iar cea după heroină cel puţin 6 închipuie-ţi că după o dragoste îţi ia cel puţin 1 an şi cîteodată nu trece niciodată. Iar sechelele rămase pot dainuii o veşnicie în tine. Nu cunosc pe nimeni să fi scăpat mai repede. Singura metodă prin care poţi scăpa e aceea folosită de cei mahmuri: cui pe cui se scoate.
 Am rămas la acea clipă un pic confuză şi mă gîndeam în sinea mea cu dracu ai putea să iubeşti din nou imediat după ce ai fost devastată şi rănită.
 -      Dar acest lucru îl pot face doar foarte puţine persoane, deci nu e cazul să îl transformăm într-un remediu eficient la îndemîna oricăruia. 
Zimbea după această frază cu un subînţeles perfid ceea ce mă făcea să fiu şi mai curioasă în privinţă lui. Oare chiar vorbea din experienţă sau debita ca şi mine cîteodată idei citite, auzite sau inventate.
 Am rămas lîngă el totuşi la masă şi conversaţia a coborît înspre lucuri banale dar totodată fascinante, acele lucruri care cîteodată povestite de anumite persoane te fac să coborî din negura în care erai cufundată şi să crezi iar că poţi trăi o viaţă normală. În fine cel puţin normală pentru una ca mine.
 M-am trezit plimbindu-ne împreună de mînă pe străzi, mergînd într-o direcţie absolut neclară şi necunoscută, admirind clădirile învăluite în liniştea nopţii în care doar glasurile noastre se auzeau. Două umbre negre ce mergeau de mînă în lumina palidă a lunii.  Într-un final am ajuns la el acasă. Locuia undeva la ultimul etaj al unui imobil iar toată terasa era a lui. Niciodată nu mi-am închipuit ce magnific poate fi să stai undeva sus pe terasa unui bloc înconjurată de lumînări la tot pasul, tolănită pe acel fotoliu de piele roşu savurind un vin roşu şi privind luminile palide ale oraşului în liniştea nopţii.  Mi-am amintit instantaneu de acel pahar de suc de mere care parcă mi-a stat în gît nu departe de dupămasa care trecuse. Şi despre promisiunea făcută de a reveni a doua zi pentru a termina ceea ce credeam că trebuie făcut. N-am mai apucat să mai mă gîndesc la urmări. Mîna care îmi mingia părul era mult mai importantă decît viaţa mea în acel moment, tandreţea care nu o mai simţisem parcă de secole mă facea să mă ghemuiesc şi să mă afund în fotoliu uitînd parcă de absolut tot ceea ce mă framînta. Nu credeam niciodată ca o să mă simt aşa bine dusă în braţe pe sus de cineva, agăţată de gîtul lui ca de ultima fărîmă de speranţă. M-a aşezat apoi în patul acela imens îmbrăcat într-o mătase roşie care îmi făcea să clocotească tot sîngele din mine. Ardeam de dorinţă, mă infierbînatasem aşa cum nu credeam că voi fi vreo data în viaţa mea. Era deja mult prea mult pentru mine , un suflet ingrat şi deznădăjduit, iar oftatul prelung pe care l-am avut parcă a străpuns acea linişte mormîntala a nopţii. M-am abandonat total instinctului fără să îmi pese ce poate să se mai întîmple cu mine.
 Nu cred că aş putea explica în cuvinte ceea ce am simţit în aceea noapte. Aş cădea poate în acea latură a romantismului penibil în care ai impresia că fiecare gînd, fiecare dorinţă îţi este citită şi îndeplinită pe moment. Perfecţiunea stărilor prin care trecusem şi trăirile avute mă făceau să mă întreb dacă nu cumva avusesem parte de cel mai frumos vis avut vreo dată. Îmi aminteam înfricoşată de acele stări în care mă aflasem, stări care mă făceau să mă întreb la acel moment dacă nu cumva ajunsesem acolo undeva unde numai divinitatea are acces. 
Stăteam goală şi înfricoşată în pat privind cum soarele dimineţii se revarsă prin fereastră larg deschisă dezmierdindu-mă şi parcă invidiindu-mă pentru cele simţite cu o seară înainte. Şi n-a fost sfîrşitul aici. Spre disperarea mea totul a continuat în acela stil, în acelaş format al perfecţiunii toată acea zi. De unde naiba ştia ce îmi place de îmi servise aceste lucruri la micul dejun şi la prînz? Mai ales făcute de el acolo sub privirea mea mirată, în timp ce conversaţia aceea minunată mă transforma în acea fiinţă îndrăgită de toată lumea cu mulţi ani în urmă.
 Dacă m-ai fi întrebat cindva cum aş vrea să fie ultima mea zi din viaţă probabil ca n-aş fi ştiut ce să îţi răspund Acum ştiu. Acea zi se întîmplase atunci cînd mă aşteptam mai puţin.Şi tocmai atunci începusem să apreciez viaţa. Era aproape 12 noaptea iar eu stăteam tolănită în braţele lui, pe aceeaşi terasă, în aceleaşi fotolii roşii şi cu lumînările împrăştiate aleator la prima vedere. Nu mai vroiam să ştiu nimic de sucul acela de mere, nu mai vroiam să mai ştiu adresa unde ar fi trebuit să fiu la acea oră. Vroiam parcă să stau de acum în colo toată viaţa nemişcată în braţele lui fără suflare, fără vlagă.
 -      Ce crezi că e mai important după tine: naşterea, viaţa sau moartea? Întrebarea mea era dacă nu tîmpita măcar penibilă în acel moment de perfecţiune. A zîmbit totuşi şi mi-a răspuns:
 -     E ca şi cum te-ai întreba care dragoste e cea mai puternică cea dintîi sau cea din urma; niciodata nu poţi ştii pînă nu le trăieşti pe fiecare în parte. 
  M-am despărţit cu greu de locul acela magnific a doua zi dimineaţă. Nici nu se luminase bine afară cînd m-a dus acasă. Degeaba îmi explicase că trebuie să plece urgent undeva, că era planificat de mult timp şi că de acum în colo va fi mereu cu mine. Nu credeam o iotă din ce spunea ferm convinsă că nu o să îl mai văd prea curînd. Poate de aceea mi-am petrecut noaptea în braţele lui fără să închid un ochi obosită moartă dar fascinată de prezenţa lui.
 …………………………………………………………
 Nu ştiu cît am dormit ajunsă acasă, nu ştiu dacă cînd m-am trezit era dimineaţă sau seară sau ce zi era. Am pornit imediat ce m-am trezit spre locuinţa lui să fiu sigură ca există. Nu am găsit-o nici după 2-3 ore de căutări asiduue. Nu ştiu unde am fost, nimic parcă nu mai arăta ca în acea seară şi încercînd să refac traseul de la club spre casa lui nu înţelegeam de ce nu reuşesc să găsesc acel imobil oricare ar fi fost direcţia în care mergeam. Încercam să îmi amintesc ce vedeam de pe acea terasă în acea noapte şi să încerc să mă orientez cumva. Degeaba, totul era parcă fără sens, parcă decupat dintr-un joc absurd al imaginaţiei. Lovitura de graţie am primit-o atunci cînd mi-am dat sema că nu mai ştiu să ajung nici măcar la acea casă unde îl întîlnisem pe confesorul meu de pe net. Într-un tîrziu mi-am dat seama că ceva inimaginabil se petrecuse în acele zile şi că o mare bătălie se dăduse pentru mine şi pentru sufletul meu. Nu ştiu cine cîştigase şi cine pierduse dintre ei. Poate nici unul în afară de mine. Poate aşa trebuia să iasă sau poate planurile lor fuseseră date peste cap de dorinţele sufletul meu. N-a mai contat în acelas moment decît faptul că începusem iar să trăiesc din plin. Şi atunci ca prin farmec mi-am adus aminte de cuvintele lui şoptite în acea noapte magnifică: viaţa e lungă şi mai avem o grămadă de păcate de savurat împreună, nu te rezuma numai la atît cît pot să îţi ofer eu în acest moment şi învaţă să le descoperi singură şi pe celelalate…

 

 

 

01
Apr

Sperante regasite

By try 0 Comments
Categories: Personal
Etichete:,
Nu cred ca m-as fi inchipuit in acea postura nici daca as fi coborit adinc in cea mai crunta realitate a subconstientului meu bolnav. Orice trauma psihica sau fobie mi s-ar fi parut un fleac pe linga ceea ce am gasit aici. Problema era ca nu imi aduceam aminte cine sunt si de ce, sau macar ce am fost cindva. Aparusem asa din neant fara noima fara suflu cu lectia invatata si fara intrebari. Stiam tot ceea ce trebuie sa fac inainte de a fi facut ceva sau macar de a fi fost invatzat de cineva care e rostul meu. O situatie de altfel penibila si incredibila mai aleas ca undeva adinc imi simteam eul pierdut si simteam ca nu fusese invatat cu asemenea trairi si asemenea experiente inimaginabile. Parca fusesem decupat dintr-o carte de povesti nemuritoare pentru copii si pus aici intr-un horror rezervat numai adultilor insetati de adrenalina literara.  
Totul era perfect orinduit in jurul meu, si mai ales in plantatia de care trebuia sa am grija, intr-un fel care ma facea sa par un intrus la prima vedere dar in acelas timp datorita cunostiintelor acumulate cine stie cum, un specialist. Priveam in departare la rindurile ce se intindeau in fatza mea fara greseala fara macar o urma de imperfectiune. Totul se pierdea in acel infinit de lastari care undeva in orizont se uneau poate acolo unde si soarele ar fi trebuit sa apuna. Nu as fi putut ghicii in vecii vecilor unde ar fi fost sfirsitul culturii si inceputul unui alt inceput. Senzatia aceea de nemarginire asemanatoare cu aceea clipa unica atunci cind privesti undeva departe rasaritul unui soare in mare nu imi dadea liniste. Puteam sa jur ca poate undeva in alta lume, in alta dimensiune ,sau ma rog locul de unde venisem, vazusem deseori asa ceva frecvent ca un copil ce se bucura de fiecare data cind primeste acel lucru banal dar coumun : dragostea celor din jur. Ramineam mut de uimire privind in zare admirind acel magnific intins sub privirile mele acolo unde doar sperantele cresteau si nimic altceva. Fiecare speranta se agata de fiecare urma de sprijin si crestea undeva nestiuta de nimeni decit de mine. Era intra-adevar un sentiment incredibil sa vad cum acele sperante care uneori sunt singurele care te mai tin la suprafata, pot fi smulse asa usor de cineva .Imi dadea un sentiment de superioritate si totodata de siguranta ca acel ceva care m-a pus acolo stia ca pretuiesc mai mult decit orice aceea ultima speranta de care te agati in viata. Imi facea placere sa le privesc cum  rasar asa din neant din ultima picatura de vis atunci cind ratiunea este invinsa de realitate. Lucrul care ma infiora era acea permanenta adaptabilitate a sperantei de a se agata de fiecare oportunitate pentru a se inalta si a se dezvolta. Imi amintea de iedera acea planta care crestea oriunde si oricind fara nici cel mai mic ajutor si dimpotriva vinata de orisicine o vedea. Imi placea sa le privesc cum cresc se dezvolta si incet incet se usuca dar in nici un caz nu cedeaza impulsului de moment sa se desprinda de acea urma de stabilitate. Unicul meu scop era sa veghez asupra lor pina cind nu mai raminea in ele nici cea mai mica picatura de seva. Atunci ele cadeau singure la pamint uscate , fara vlaga fara viata. Doar in acel moment trebuia sa le iau si sa le pun deoparte laolalta cu celelalte care avusesera aceeasi soarta. O intrebare ma macina totusi iar raspunsul nu putea sa mi-l ofere nimeni: oare aceste sperante cadeau atunci cind totul se naruia sau atunci cind nu mai era nevoie de ele? Din pacate nu era nimeni sa imi ofere acest raspuns si acest lucru ma nelinistea profound in acel moment. In prima faza am incercat sa vorbesc despre acest lucru cu cel care isi spune Pastratorul Tainei. Nu stiam ce taina ascunde si nici el nu mi-a oferit niciodata sansa de afla ce pastra asa ascuns sau ce credea el ca se afla acolo ferecat dupa aceea usa misterioasa. Purta doar cu mindrie aceea cheie legata de git ca un copil de scoala primara trimis de parinti in aceea lume ce incepea sa i se deschida incet dar sigur. Zimbea mereu cind aduceam vorba despre taina strajuita de el si tot ceea ce facea era sa imi cerea citeva sperante uscate adunate de mine in aceea incapere uriasa.
 La inceput nici nu am vrut sa aud de asa ceva , mi se parea ca as face un sacrilegiu sa ii ofer o speranta chiar daca sfirsita. Era ca si cum i-as fi oferit trupul neinsufletit al unui cunoscut dupa moarte pe care il vegheasem pina in ultima clipa. Intodeauna bombanea suparata, mirat de refuzul meu aducindu-mi aminte ca cel dinaintea mea era mai intelegator si nu punea asa pret pe niste sperante ofilite din cine stie ce colt al unui suflet suferind. Imi era totusi simpatic deoarece era genu de persoana care putea vorbii 3 zile in sir fara sa te plictiseasca dar fara sa iti transmita ceva concret iar jovialitatea lui imi creea un sentiment de frustrare refuzindu-l zi de zi. Tot el fu cel are m-a dus de mina la Cirpitorul de suflete. Un batrinel ursuz si serios care se plingea zi de zi de calitatea sufletelor aduse pentru cirpeala. Ofta aducaindu-si aminte ca in alte timpuri, nu era asa multa munca ca acum, iar sufletele nu se fringeau asa de usor dindu-I de lucru. Vorbea bosumflat de calitatea sufletelor de acum comparindu-le cu cele de acum citeva sute de ani. Pe vreme aia zice el, vedeai rar un suflet rupt din cauza unei dezamagiri in dragoste sau din cauza ca o placere cit de mica nu fusese realizata de purtatorul lui. Acum cirpeala se facea la repezeala ceea ce nu era de mirare ca dupa citva timp, acelas suflet rupt, nu de mult timp, il regasea in fatza lui pentru un nou petec, pentru o noua speranta. Tot repeta obsesiv ca intreaga lume a ajuns o cirpeala iar adevaratele suflete neatinse le numeri pe degete. Sincer dintre toti era singurul care avea de lucru fara pauza, fara tihna. Citeodata ma intrebam cite dintre acele suflete cirpite isi astepata sperantele sa infloreasca in gradina mea nemarginita. Am realizat tirziu ca o speranta care se implineste face acele flori incredibile ce emana aceea lumina naucitoare peste intrega plantatie. Prima oara m-am speriat tinind cont ca eram de ceva vreme ocrotitorul plantatiei si nu vazusem asa ceva. Ma uitam speriat dar totodatat fascinant la acel joc de culori ce ce izvora din speranta inflorita subit. Pe moment nu am stiu ce sa fac si ma gindeam sa ma duc acolo sa o retez din radacina pentru a nu le afecta pe celelate. N-am apucat sa imi duc aceasta ideee la sfirsit deoarece linga mine au aparut cei trei locatari ai acelui spatiu veniti in fuga sa admire spectacolul de lumini. Cu un zimbet discret Pastratorul imi spuse ca sunt un mare norocos sa vad asa ceva asa devreme avind in vedere ca cel dinaintea mea asteptase mult mai mult decit mine pina sa se poata bucura de aceasta privelniste. Si intradevar avea dreptate sa ma considereze norocos: jocul acela de lumini, culorile acelea incredibile faceau si cel mai pesimist om sa lacrimeze la gindul ca o speranta citusi de mica s-a implinit undeva intr-un colt uitat de lume.Stateau toti 3 alaturi de mine uitindu-se fascinati la acel spectacol inopinant si maret..

-          Stii, zise Pastratorul, o data am vazut doua sperante care s-au aprins in acelas timp.. Nu iti pot descrie in cuvinte ce spectacol a fost.. mai ales ca banuiesc ca sperantele erau cumva inlantuite de au inflorit in acelas timp si s-au stins tot impreuna. Vorbea incet tragind din pipa adincit in giinduri, si cu o privire pierduta in orizont de parca acel spectacol grandios nu l-ar fi interesat citusi de putin.

Ceilalti doi companioni priveau totusi la jocuril de luminile ce brazadau cerul in noapte tacuti fara sa scoata o vorba. Presupun ca cel mai fericit era Cirpitorul care se gindea ca acele suflete nu vor ajunge la obisnuita cirpeala macar pentru un timp scutindu-l de lucru. Culegatorul de lacrimi, venit si el cu cei doi, isi freca deja miinile.. o noua recolta de lacrimi de fericire va intra in atelierul lui pentru as le transforma in cea mai incredibila si fina bautura aflata vre-o data. El si cu Pastratorul tainelor erau de fapt viciosii acestei adunari pestrite si neintelese. Am realizat mai apoi ca acesta din urma isi umplea pipa cu acele sperante uscate si fara vlaga.Avea deja de la cel dinaintea mea o rezerva substantiala de sperante moarte dar gindul ca eu as putea intrerupe acest obicei nu ii dadea liniste.  Stia ca mai devreme sau mai tirziu intreaga lui rezerva s-ar fi sfirsit si atunci ar fi intrat in cel mai groaznic sevraj.
 Nu stiu ce s-a intimplat in aceea seara cu mine .. poate acel spectacol poate doar gindul ca eram acolo undeva departe m-a facut sa accept propunerea Pastratorului de a incerca sa trag si eu din pipa lui. Nebunie, extaz, fericire , toate amestecate in acel fum lung tras cu toata suflarea mea. O stare inimaginabila pe care o ai numai atunci cind cel mai incredibil vis se implineste fara sa ai nici cea mai mica speranta sau credinta. Era un drog mai puternic decit tot ceea ce simtisem pina atunci, o ultima desclestare a unei minti inchise pentru visare si speranta, o descatusare fara margini. A zimbit satisfacut atunci cind a vazut cum incercam sa savurez fiecare emotie pe care o simteam, constient de faptul ca aces lucru ii va garanta lui pe mai tirziu rezerva de sperante de care avea asa mare nevoie si de care nu ar mai fi putut supravietui. Si ca totul sa fie de neasemuit in aceea seara de neiuitat  Culegatorul de lacrimi imi oferii cu nonsalanta botelcuta lui sa gust. Senzatii de nedescris imi trezeau papilele gustative la maxim, euforia ma cuprindeam incet si sinteam cum furnicaturile din talpa incep sa se ridice incet incet spre toate extremitatile copului meu. Gustul ? de nedescris, de neatins cu orice alta bautura paminteasca..  dar mai mult ca orice aceea stare de fericire subita care iti invada trupul si mintea facindu-te sa uiti de orisice grija, orisice necaz. O stare de visare constienta care facea orisice pesimist sa se transforme in cel mai visator si increzator suflet de pe pamint. Am lasat instinctiv capul pe spate si pur si simplu am cazut in iarba fericit si in extaz.Simteam ca in acel moment sunt autoputernic in acest univers ca nimeni si nimic nu ma poate clinti de acolo iar totul din jur imi apartine si orice as fi vrut sa schimb as fi putut face intr-o clipa.
 Cei doi viciosi zimbeau unul la altul convinsi ca de acum in colo acest drog era in sufletul meu si ca nu voi ezita sa-i ajut atunci cind vor avea nevoie de aceste senzatii incredibile.
 Am plecat la un moment dat spre plantatia mea sa incerc sa ma linistesc, sa incerc sa uit acele clipe incredibile traite.Spectacolul de lumini se terminase si speranta se mistuise la sfirsit sub propriul foc launtric astfel ca nu mai ramasese din ea decit scrum si cenusa. Urma ca in locul lasat sa rasara alta, cu alte idealuri, alta menire.
 A doua zi am inceput sa privesc plantatia cu alti ochii si sa am alta abordare. Asteptam cu nerabdare sa mai vad un spectacol ca cel din seara aceea de neuitat. Incercam sa ma uit la fiecare speranta crescuta cautind un indiciu cit de mic care sa ma convinga ca aceea va fi urmatoarea vedeta a  spectacolului nocturn asteptat cu asa de multa infrigurare. N-am reusit sa gasesc niciodata o urma care sa ma faca sa ghicesc care va fi urmatoarea speranta ce se va implinii. Intodeuna era alta, intodeauna ma surprindea faptul ca nu era nevoie ca o speranta crescuta de mult sa fie si cea care se aprinde. Poate din cauza acestui de sentiment de frustrare ca nu puteam totusi sa controlez acest spectacol, poate micile petreceri instantanee ce aveau loc de fiecare data cind spectacolul reincepea sau poate doar fumurile acelea lungi din pipa pastratorului si bautura aceea neimaginabila m-au facut sa incep sa le dau din cind in cind din recolta adunata de atita timp in acea imensa incinta. Aveam totusi o singura retinere cind le ofeream sperante ofilite: niciodata din cele culese de mine ci doar din cele gasite acolo zacind de cine stie cite sute de ani culese de cine stie ce predecesor de-al meu.Cei doi stiau de acest lucru inainte de a le spune sau de a le recunoaste acest fapt .. se pare ca o speranta cu cit era mai recenta cu atit avea un efect mai rapid mai intens mai adinc. Deocamdata nu mi-au zis nimic constienti ca totusi a fost un pas mare facut de ei in obtinerea acestui drog necesar pentru viata lor de zi cu zi. Drept recunostinta Culegatorul de lacrimi imi adusese citeva botelcutze cu cele mai fine bauturi avute ca sa le am la indemina atunci cind focul mistuitor din interior ma va macina, cind fiecare celula se va razvratii si isi va cere libertatea.
 Viata mea devenise deja o obisuinta impartita intre culesul sperantelor cazute, admirarea celor aflate inca in viata si intinirea cu ceilati 3 asa zisi prieteni, toate incununate de minipetrecerile date impreuna atunci cind jocurile de lumini de pe plantatie incepeau sa rasara. Cind totul se transormase intr-o obisnuinta, atunci cind numai ma asteptam la nimic spectaculos totul s-a schimbat in acea noapte. Stateam singur in acelas loc in care de obicei ne adunam cu toti doar daca era un show de admirat. Nu asteptam nimic special avind in vedere ca avusesem parte de curind de un spectacol perfect. De-abia ajunsesem si imi aprinsesem pipa cu una din acele plante vechi si de demult cind deodata doua sperante s-au aprins la unison si au explodata intr-un joc de fantezii coloristice nemaivazut pina atunci. Parca intreaga plantatie se bucura de acele palete cromtice afisate pe cerul noptii.Nu stiu cind au aparut cei trei in fuga carind dupa ei provizile aferente acestui spectacol. Insusi Pastratorul era profund miscat si urmarea mut cum cele doua flacari se contopeau ca intr-un joc, ca intr-un scenariu pus la punct de cel mai bun coregraf. Deja se intrevedea o petrecere pe cinste cind la un moment data alte doua sperante au izbucnit inlantuite pe cer parca facind concurenta celorlalte doua. Instinctiv toata lumea prezenta a inceput sa urle de fericire si sa se bucure de parca acele sperante erau ale noastre uitate de mult intr-un colt al sufletului nostru uscat si fara vlaga.
 Tot acest joc a declansat o adevarata nebunie in mintea noastra si ca la un semn toti am inceput sa ne bucuram ca niste copii cu bratele ridicate spre cer ridicati in picioare si topaind instinctiv de cite ori o noua forma de lumina prindea viata pe cer. Cele doua perechi de sperante si-au continuat ritualul separate pina la un moment dat cind toate 4 s-au inlantuit in cel mai fantezist joc de culori si forme, de parca insasi divinitatea contribuise la acest spectacol inedit. Insusi Cirpitorul de suflete, acel batrin ursuz care nu ne accepta viciile, incepuse sa bea cot la cot cu noi din lichioarea zeiasca si sa traga fum dupa fum pierdut parca in acel spectacol magnific de lumini. Chiar si eu am cedat ultimului orgoliu si am adus sperante proaspat culese pentru a intregii acea petrecere incredibila. Intr-un final, dupa un timp destul de lung, totul s-a terminat si sperantele au cazut scrum la pamint arse pina in strafund de focul imens ce le mistuia inauntrul lor.
 Cei trei amici stateau undeva prabusiti fara vlaga cu pupilele dilatate si cu o fericire imensa intruchipata pe fata. Am stat zimbind citva timp privindu-i si contemplindu-le acele chipuri devastate de starea superficiala de beatitudine care ii invadase.
 Ametit de acele plante si de bautura magnifica dar inca lucid am inceput sa ma gindesc la acele intrebari care ma chinuiau de cind venisem aici. Priveam cu jind cheiea Pastratorului si nemaiputind rezista curiozitatii am luat-o incet fara sa simta, fara sa se opuna citusi de putin. M-am dus incet dar sigur spre acea usa pusa parca sa patrunzi in adincul muntelui, usa  care imi macinase imaginatia si curiozitatea in tot acest timp.
 Am zabovit in fata ei cu emotie parca neavind curajul sa-mi satisfac aceea curiozitate care ma macinase si ma mistuise din prima zi a aparitiei mele in acest spatiu mistic. Incet am deschis-o cu o emotie incredibila gata sa cad lat atunci cind o sa vad acea taina suprema dupa care atitia muritori tinjesc o viata intreaga si pentru care mor fara macar sa o banuiasca. M-am trezit trecind pragul intr-un spatiu infinit in care nu puteai ghicii inceputul sau sfirsitul. Nici macar

usa

pe care intrasem nu mai era acolo unde o lasasem iar vidul care ma inconjura era presarat cu miliarde de luminitze ce se miscau ca intr-un joc aparent aleator fara sens dar incredibil de fascinant.

Priveam mut si transfigurat acel joc inimaginabil de puncte luminoase pina cind am realizat ca intr-un colt al acelui univers aparent nesfirsit era o mica nisa prin care cu greu se putea strecura o luminita. Posibilitatea sa fie o conexiune intre acele luminite si sperantele mele care cresteau a aparut de undeva din adincul ratiunii inca nestirbita de acele lucurile fantastice petrecute in acest timp. M-am apropiat incet inspre acea nisa prin care cu greu se putea strecura o luminita si din ce in ce mai nervos pe aceasta probabilitate infima de sansa am inceput sa izbesc cu pumnii vrind din tot adincul inimii sa creez un loc suficient de mare pentru mai multe luminite de a trece dincolo spre realizare. Ca printr-o minune intreg acel asa zis univers s-a prabusit subit eliberind toate acele sperante in abis si aruncindu-ma la loc in acel loc de unde venisem cu citeva clipe inainte alaturi de cei 3 companioni inca prabusiti sub extazul acelei fericiri induse.
 Pe moment nu am realizat ce s-a intimplat si am crezut ca totul fusese doar o halucinatie de la acele sperante fumate sau de la miraculoase lichiori ale culegatorului de lacrimi, mai ales ca starea mea era unu atit de confuza si nesigura pe trairile avute. In toata aceasta liniste si bezna profunda care ma inconjurase am vazut acel nor magnific de luminite ce se apropiau de plantatia mea. Ca la un semn toate acestea s-au imprastiat pe intreaga intindere cautindu-si planta hazarita. Explozia de lumini in momentul intrepatrunderii cu planta mama era de-a dreptul sublima si euforica. Intregul cer parca ardea iar jocul de lumini parea ca se contopea cu acel univers.Cei 3 s-au trezit instantaneu din starea euforica si priveau inmarmuriti cum tot acel loc ardea de pasiune, fericire si euforie.In timp ce priveau inmarmuriti spectacolul acela inimaginabil se uitau si la mine care eram intr-un extaz incredibil bucurindu-ma cu fiecare molecula in viata din corpul meu. Intr-un final nemaintilnit totul s-a transformat in scrum si cenusa iar intregul cimp parea ca dupa un incendiu devastator prin care se vedea doar silueta mea admirind dezastrul.
 Mergeam incet printre acele rinduri de care avusesem atita grija cu o stare de fericire in suflet si realizam ca in acel moment totul trebuia sa fie perfect in sufletul acelor oameni care tinjisera atita timp dupa aceste sperante.
 Am vazut totusi citeva sperante intr-un colt, aproape uscate care inca mai se agatau disperate de viata aceea de iluzie pe care fara sa stie o duceau. Am realizat inmarmurit ca erau unele din sperantele mele dintr-un trecut de care nu mai stiam, sperante care imi tinuse acel suflet necirpit in viata de-alungul unor mari astepari, singurele care nu arsesera in aceea seara magnifica.
 Incet incet le-am smuls pe fiecare din locul ei amintindu-mi de fiecare data momentul cind ele inflorisera in sufletul meu si fiecare centimetru care crescuse de-alungul anilor de asteptare. Am plecat cu ele in mina spre locul unde obisnuiam sa privesc cum altii se bucura si ca sa simt ceea ce imi doream am inceput sa le fumez una cite una. Eram bucuros si impacat cu gindul ca intr-un final simt ceea ce tinjisem o viata intreaga.
04
Noi

Depresii

By try 0 Comments
Categories: Personal
Etichete:
 

Crimpeie de viata se curg in adierea timpului. E iarna e frig si ma incearca o depresie.Stau zgribulita in coltul meu fara sa schitez un semn.Doar stau si astept. Un gind fugar imi apare si atunci imi doresc cu infrigurare un crimpei de soare , o raza de caldura.

Am sufletul inghetat, si mintea imi joaca feste, a inceput sa dea rateuri. As vrea sa pot plinge dar se pare ca nu am sa reusesc nici de data asta sa o fac asa cum reuseam pe timpuri. Nu mai am nici un scop, mi-am pierdut orientarea si tot astept ca cineva sa imi arate drumul. Contemplez cu o privire timpa fumul ce se ridica din tigara uitat aprinsa pentru a nu stiu cita oara. Sorb aperent nepasatoare din paharaul cu vin care s-a trezit asteptindu-mi buzele cu pasiune… singurul de fapt care mai asteapta asa ceva. Nimic nu mai mi se pare ciudat nimic nu mai ma mira , avind in vedere ca eu insumi am ajuns o ciudatenie pentru toti cei din jur.

Numar secundele ceasului ca si cum fiecare clipa trecuta ma va aduce mai aproape de ceva realizabil. N-am noima n-am luciditate in ceea ce fac si lucrul asta ma face sa ma gindesc la probleme stupide dar existentiale ale vietii.

Ieri ma apucasem iar sa caut ca proasta pe internet definitii ale dragostei si iubiriri sau discutii pe forumuri stupide de parca as putea sa imi caut refugiul acolo.Nu mai vorbesc de toate melodiile alea de jale care mi le pun doar ca sa imi inchipui ca sunt facute pentru mine. Cred ca ar trebuii sa le sterg pe toate nu de alta dar baladele astea timpite sunt facute sa te agate toti prostii la dans si apoi sa plingi ca toanta cind ti le aduci aminte in serile cind esti singura.

Cindva cineva imi spune ca dragostea trece prin stomac.. era un dobitoc.. dragostea curge in vene ca un drog. Pina sa-l gusti nu ai nimic si toti cei patiti iti spun sa te feresti dar pe tine te maninca in fund cumplit sa aflii cum e. Iei o doza si iti place , senzational , senzatii extreme ca pe urma sa devii dependenta iar intreaga ta existenta incepe sa se contureze in jurul ei. O data ce ai renuntat intrii in cel mai groaznic sevraj pe care l-ai trait si care te impinge la cele mai umilitoare ipostaze. Te juri ca nu mai te atingi in viata ta de asa ceva dar cedezi impulsului cu usurinta atunci cind incepi sa crezi ca ai gasit ceea ce cautai.. in fond doar iluzii de moment. Singurul sfat destept a fost de la ciudatul ala care ma privea cu compasiune cind boceam de mama focului darimata: cui pe cui se scoate. N-am inteles atunci pe moment ce vrea sa spuna si m-am gindit ca poate e dus cu pluta sau matol. Pe urma mi-am dat seama ca avea totusi dreptate intr-un fel; daca ma angajam intr-o relatie de complezenta aveam sansa sa mai uit din suferinta si sa ma ridic de acolo de jos de unde cazusem fara suflare, fara speranta. Daca totusi se tinea de dat sfaturi m-a gindit ca e persoana ideala pe care sa ii incerc teoria deci am inceput abordarea subtila…

Pina acum m-a ignorat cu desavirsire de parca nu as fi existat, incercam sa il faca sa ma vada dar parca eram invizibila. Nu inteleg ce-i cu baiatul asta, nu mai stiu ce sa fac sa-i atrag atentia asupra mea. Trebuie sa incerc alta strategie caci totusi deja a inceput sa imi puna ambitia la incercare si asta ma roade si mai mult ca suferinta indurata in trecut.

Simt deja cum orgoliul meu incepe sa renasca si sa-si cera drepturile pierdute undeva in umilinte si deziluzii… Tot eul meu cere razbunare, orgoliul meu urla in mine intrega constiinta e pierduta iar sufletul inghetat bocna nu poate sa riposteze acestor impulsuri primare de revansa.

Miine ma infintez la el cu tot ce am eu in dotare. Ambitia m-a mobilizat asa cum nu cred ca am mai fost in ultimii ani.Bestia din mine renaste si in nari incep sa simt acel miros de carne proaspata si infierbintata…

…………………………………………………………………………………………….

Intr-un final l-am dovedit.. este deja in limba dupa mine , deja se crede in paradis atunci cind suntem impreuna si viseaza la un viitor de aur impreuna. Atunci i-am dat lovitura de gratie spunindu-i ca nu a fost decit o unealta ca sa scap de starea in care eram , si de care intentionam sa ma lipsesc cit mai repede deoarece nu mai imi era de folos. Imi atinsesem scopul imi aflasem razbunarea chiar daca nu el fusese cel pe care il urisem ci doar cel ce ma sfatuise ce sa fac. Ma asteptam la o reactie cumplita din partea lui dar am ramas surprinsa atunci cind a inceput sa rida cu pofta. A zimbit la mine intr-un mod de-a dreptul diabolic si mi-a zis simplu: “welcome in the club”.

Am ramas preplexa si nu stiam cum sa reactionez. In acel moment s-a apropiat de mine iar in loc de palma care m-asteptam sa o primesc sau de o insulta am primit o imbratisare tandra si un sarut pe frunte. S-a uitat apoi lung la mine si mi-a spus:” Nu iti dai sema ca pentru asta traiesc, asta ma carecterizeaza si asta imi doresc? Sa sufar si sa fac sa sufere?”

A plecat rizind cu pofta…si foarte destins. Parea ferict. Spre deosebire de mine care incepeam sa ma scufund in aceeasi depresie din care credeam ca am scapat….

12
Oct

Indoieli

By try 0 Comments
Categories: Personal
 

Stateau in parc pe banca privindu-se in ochi nemiscati fara sa schiteze un gest fara sa se sature.N-am putut sa nu-i observ , erau mult prea detasati faza de lumea exterioara de parca nimic altceva n-ar fi contat in jur. Priveau unul in sufletul celuilalt si trecusera intr-o stare de beatitudine pe care o poti observa numai la cei se drogau si care nu se mai saturau de doza luata. Erau doua suflete care incercau sa se descopere, sa se apropie sa se simta interconectate prin puterea dragostei. Sincer nu m-as fi gindit ca asemenea suflete se pot imperechea sau ca poate exista cel mai mic semn ca ar fi putut coexista impreuna. Era ceva care chiar si pe mine ma punea in situatia penibila de a nu mai fi stapin pe predictiile obisunite sau macar pe acea compatibilitate predestinata. Erau mult prea diferiti si totusi mult prea asemanatori. O contradictie care ma facea sa imi pun probleme de reevaluare a teoriei folosite pina atunci.

Am realizat ca in acel moment fiecare vedea in celalat numai acele lucuri care le visezi, le astepti, le speri le doresti. Nu am realizat insa cum reusisesara sa patrunda unul in sufletul celuilalt asa adinc. Erau doar doua suflete suferinde care se gasisera intimplator printr-un joc stupid al destinului atunci cind aveau nevoie unul de altul mai mult ca oricind.

Senzatia aceea de perfectione reciproca ii adusese intr-un stadiu mult prea inalt pentru un simplu inceput.Erau deja intr-un stadiu pe care nu l-as fi putu anticipa nici dupa cea mai pura iubire aflata vreo data de-a lungul timpului.Erau mult prea uniti in tot ceea ce simteau impreuna si mai ales in tot ceea ce visau. Exista un moment in viata oamenilor care m-a uimit si pe mine de-a lungul timpui: atunci cind cei doi incep sa aiba aceleasi ideluri, aceleai sperante, acelasi vise fara sa fi vorbit macar unul cu altul. Sufletele incep sa se simta unul pe altul si sa vibreze sub acelas impuls sa se descopere reciproc…

N-am mai putut in acel moment sa stau deoparte pentru ca totul era prea perfect pentru ei si acest lucru ma facea neputincios.

Am patruns adinc in sufletul fiecaruia sa simt acea pasiune pe care nu poti simti decit o singura data in viata daca esti norocos si daca destinul iti suride din toata inima.

Am ramasa uimit de intensitatea dorintelor care se degajau, de energia aceea care poate se rispiea in neant la prima vedere. Poate de aceea o stringere de mina sau o imbratisare tandra pot face mai mult decit o banala partida de sex.

Si in tot acest timp ei continuau sa se priveasca in ochi fara o vorba, fara un cuvint. In acel moment am avut vaga impresia ca acesti doi oameni adusesera iubirea la stadiul de perfectiune si ca orice poveste de dragoste din trecut a fost doar o copilarie, un joc adolescentin. In acel moment nu m-am mai putut abtine si am simtit acel impuls nebunesc de a testa limitele dragostei lor. Intre acele sentimente pure si fara pata , in aceea mare de perfectiune si liniste am intraznit sa introduce o umbra de indoila in sufletul lui, nu mai mult. Din acea stare de visare fata s-a trezit aproape instantaneu si uitindu-se cu uimire in sufletul lui inca o data, de parca nu i-ar veni sa creada, si a descoprit urma lasata de mine. In acel moment totul s-a prabusit peste ea, totul s-a naruit instantaneu iar brusc sufletul ei a inceput sa se inchida.

-         Stii, spuse a cu jumatatea de glas, am simtit o urma de indoiala in sufletul tau.

-         Nu inteleg de unde este si cum a aparut acolo, nu stiu sa fi avut aceste temeri, zise el cu o voce tremurinda. Nu am nici un motiv de indoiala nu am un motiv sa simt asa ceva..

-         Si totusi indoila am simtit-o amindoi . Nu poti nega asta deci spune-mi te rog de ce ?Ce te face sa simti si aceasta urma acum cind totul pare asa perfect??

-         Nu stiu… ti-am zis… nu imi pot inchipui de unde vine…

-         Deci in afara de asta ma si minti.. Nu ai curajul sa-mi spui adevarul in fata, crezi ca nu l-as putea suporta?

-         Ce adevar?? Nu intelegi ca nu am nici cel mai vag sentiment de nesiguranta atunci cind sunt cu tine? Nu intelegi ca ti-am oferit sufletul meu deschis pentru a vedea tot ceea ce este inauntru?

-         -Nu te cred!! Glasul ei avea deja nuante de nervozitatea si simteam furia ascunsa dupa multele dezamagiri din trecut. In sufletul ei incepuse deja sa creasca aceea senzatie de nesigurtanta , de neliniste de tradare…Stii, continua ea, nu credeam sa am parte de asa ceva tocmai de la tine, tocmai acum…

-         Te rog nu trage asa concluzii pripite.. n-as avea nici un motiv sa te mint …  n-as avea de ce sa te fac sa suferi nu inteleg ce-i cu tine..

-         Binenteles ca nu intelegi.. nici unul din voi nu cred sa inteleaga vre-o data, credeti ca noi putem suporta orice ca puteti face ce vreti cu noi ca suntem numai acolo cind aveti voi nevoie de alintare!Nu vreau sa te mai vad niciodata ipocritule!!

Ca la un semn fata s-a ridicat si a inceput sa-si stringa lucrurile incet in timp ce el se uita uimit si din ce ce in ce mai nervos la ea.

-         Dumnezeule , nu vezi ca nu e nimic adevarat din ceea ce insinuezi si ca totul este doar o inchipuire bolnava??

-         Adica acuma ma mai faci si bolnava cu capu??? Esti un nesimtit notoriu si un insensibil. Iti doresc numai sa suferi macar cit am suferit eu si cit voi mai suferi dupa aceasta noua dezamagire!!

A plecat in graba fara sa sa uite in spate lasindu-l pe bietul baiat cu gura cascata. Am mai ramas acolo si l-am privit cum nedumerit isi aprindea tigara si se gindea uimit la cele petrecute. Nu intelegea ce s-a intimplat, nu intelegea ce a determinat-o sa se poarta asa.

Nici nu cred ca va realiza vreo data cauza. Intr-adevar era inceputul unei povesti incredibile de iubire dar nu-mi permiteam sa vad ca poate evolua si mai mult decit ajunsese. Ce s-ar alege din lume asta daca totula ar fi numai iubire pura?

20
Noi

Colectionarul de vise

By try 0 Comments
Categories: Personal
Etichete:,
 
L-am intilnit intr-o noapte independent de vointa mea si unde in alta parte decit intr-un vis… Acel tip de vis care iti pare incredibil de real si din care nu poti sa te trezesti desi stii sigur ca nu poate fi realitate. Pur si simplu pluteam in neant intr-o senzatie stranie de imponderabilitate fara suflu, fara teama. Tocmai treceam printr-o perioada absolut infernala in viata, atunci cind singurul scop ramine doar amagirea clipei de a doua zi, cind nu mai speri la nimic si te gindesti fara sa vrei la inutilitateta prezentei tale in acest univers.
 A aparut ca un punct in acel neant cara ma inconjura, marindu-se si prinzind contur in timp ce eu ma uitam inmarmurit. A luat in cele din urma forma unui batrin, lucru care m-a facut instinctiv sa ma gindesc la aspectele psihologice ale acestui fapt; intodeauna un batrin iti sugereaza intelepciunea. S-a apropiat incet de mine, cu un zimbet cald afisat, dar totusi cu o urma de superioritate in priviri. A intins spre mine mina ca si cind ne-am fi cunoscut de ani buni cu o naturalete incredibila.

-Imi pare bine sa te cunosc in sfirsit… Eu sunt …. sa zicem pentru tine , detinatorul viselor.

-Si eu sunt ultimul om cu vise negre?, spusei eu amuzat de aceasta prezentare inopinanta
 -Macar de ar fi si negre . zimbii batrinelul trist in timp ce ochii lui violeti ma sfredeleau pina in adincuri acolo unde teoretic mai trebuia sa fie o farima  de suflet.
 - Se pare ca tot ceea ce s-a spus despre tine este adevarat, contina el intr-un ton amuzant.
 - Nu inteleg cine ar putea vorbi despre mine, si mai ales aici.Apropo unde ma aflu si de ce??Imi dau sema ca acuma visez, dorm in patul meu dar totusi nu reusesc sa ma trezesc desi imi dau seama ca totul e doar inchipuirea mintii mele. N-ai cum sa existi , n-ai ce cauta aici si  nu stiu ce doresti de la mine de fapt. -Dupa cum ti-am mai zis eu sunt in termenii vostrii detinatorul de vise.
-Nu inteleg! , il repezii eu furios.
-Asculta-ma pina la capat si poate ai sa intelegi. Toate visele voastre, ale muritorilor ajung la mine. Nu are rost sa iti explic acum cum si in ce fel, important este ca eu sunt acelea care le aduna, le sorteaza, le aseaza acolo unde le e locul. Eu sunt cel care stie totul despre cele mai ascunse dorinte ale oamenilor, de cele mai incredibile vise si sperante.Si ca sa intelegi trebuie sa iti explic acest compex proces.  Exista in acest univers un echilibru major intre vise, si si ceea ce numiti voi rautate , ura sau dispret. Si cind ma refer la vise nu te gindi la visele nocturne ci la sperantele, dorintele si iluziile cu care traiti pina la sfirsitul vietii. Toate acestea constituie hrana universului acestuia, energia lui. Ura, dispretul, rautatea sunt rezultatul firesc al acestui proces complicat. Gindeste-te ca sa intelegi la o planta, un arbore; cu toate ca produce oxigen  printre altele elibereaza si dioxid de carbon..Acesta este un proces complex care nu poate fi schimbat si care se deruleaza de milenii. Ca acest univers sa poate supravietuii trebuie sa fie alimentat cu aceste vise, sperante, fara de ele totul s-ar parabusii, nimic n-ar mai fi ca inainte, ura, dispretul ar face ca totul sa se naruie. De aceea prima noastra grija e sa adunam aceste vise sa le inmultim sa facem lumea sa creada ca totul e realizabil ca apoi sa culgem roadele.Cu atit cu cit visele sunt mai multe cu atit acest univers e mai sigur.
 -Bine dar de ce nu incercati sa reduceti ura, rautatea, dispretul si in acet fel raportul ar fi diferit, speranta ar fi sa zicem procentual mai mare, spusei eu cu acea parte infima de inginer din mine.
 -Unde ai vazut tu vise, sperante atunci cind totul e perfect si nu ai rautate si ura? La ce ai vrea sa visezi, la nemurire sau la sanctificare? Ca sa aiba aceste visuri omul trebuie sa se simta in cele mai multe cazuri nedreptatit, sa sufere sa spere sau sa-si doreasca ceva ce nu poate avea, altfel cum s-ar putea gindi la ceva mai bun. Si oricum eu sunt doar cel ce aduna aceste vise nu si cel care hotareste ce se va intimpla mai departe.
 -Stai sa inteleg, deci tu nu esti divinitatea in adevaratul sens al cuvintului, esti sa spunem un slujitor sau mai bine zis nu stiu ce sa zic : inger , arhanghel? Sincer sa fiu parca nu am citit in Biblie de acest post de detinator de vise.
 -Nici n-ai sa gasesti asa ceva in acea carte, spuse batrinul usor amuzat de dilema mea cu un zimbet ce imi aduce aminte de acel suris care iti apare in coltul buzei atunci cind o persoana spune cele mai mari ineptii auzite vre-o data. Marea problema cu tine esta ca nu mai ai vise, nu mai ai sperante nu mai ai iluzii…Esti ca sa zicem asa pentru noi absolut inutil ba dimpotriva mai produci si ura in cantitati mari.
 - Ha ha ha, sa nu imi spui ca de la lipsa mea de sperante a inceput universul vostru sa se clatine, risei eu pe un ton rautacios si enervant chiar si pentru mine, desi batrinelul imi era chiar simpatic.Si v-ati gindit asadar sa scapati de mine ca de un daunator, ca de unul care strica atmosfera ca de unul care e scursura societatii?

-Dimpotriva, spuse batrinul, scursura societatii, cersetorii cum le ziceti voi sau cei amarati sunt cei care alimenteaza cu cele mai multe vise acest univers.Cei bogati au vise timpite fara prea mari dorinte si in general realizabile, astfel incit energia lor e aproape nula.Dar bine ca le au si pe alea. Tu, in schimb, esti singurul om care nu are vise!!! Si nu suntem ca mafia voastra sau cine stie ce serviciu secret sa scapam de tine.N-avem cum, trebuie sa te aceptam asa cum esti tu, oricit nu ne convine, sau sa te schimbam.Am asteptat ceva vreme sa vedem poate iti revii, am incercat sa iti indeplinim unele vise din trecut dar nici macar asa nu te-a impresionat.

-Ce anume vis din trecut mi-ati indeplinit??
 -Iti mai amintesti ca atunci cind erai fara servici iti doreai sa lucrezi la un producator faimos de masini dar nici macar te-au chemat la interviu? Acum citeva zile nu te-a sunat cineva sa te intrebe daca ai vrea sa dai un interviu la ei si ai refuzat?
 -Pe vremea aia eram la inceput si nu stiam cit de kkt pot fi companiile multinationale asa ca, acum, dupa atitia ani nu as mai lucra ca un sclav.
 -Ma rog nu sunt aici ca sa discut preferintele tale .Ti-am dat doar un exemplu de vis vechi de al tau pe care am incercat sa-l transpunem in realitate dar fara succes.
 -Si alt vis mai bun nu gaseati si voi? Am avut de-alungul timpului o gramada de vise care le-as fi vrut implinite chiar si acum.
 -Si ce credeai ca poti ajunge vedeta peste noapte sau te poti imbogatii subit ca in povesti, continua el cu un suris ironic.Dar mai bine hai sa iti arat ceva ce nici un muritor de rind nu a vazut pina acum.
 N-am apucat sa mai spun ceva ca dintr-o data totul a inceput sa se dilate iar apoi au inceput sa apara intr-o insiruire nesfirsita fragmente de vise imprejurul meu ca si cum milioane de proiectii se desfasurau simultan din toate directiile. Fiecare asa zisa proiectie plutea unedva intr-un spatiu infinit… fragmente din vieti, dorinte refulate, dorinte absurde dorinte banale, lacrimi , rugaminti, rugaciuni, sperante desarte, povesti imaginate de dragoste totul se invirtea in jurul meu fara incetare fara oprire. Niciodata nu mi-am putut incipuii cite dorinte pot exista venite de la atita amar de oameni.
-Ce vezi aici, imi spuse el, sunt doar visele celor care traiesc inca.Rise apoi scurt si continua amuzat peste masura.Din pacate nu-ti pot arata ceva vise din trecut. Un vis a lui Macedon sau Jana de Arc, dorintele acunse a paplitatilor, sperantele condamnatilor la moarte toate astea te-ar face sa apreciezi viata care o ai. Dar iti pot arata toate visele celor ce inca traiesc in acest moment pentru a putea vedea ce mare favoare ti se va face si de ce nu,pentru a te inspira in alegerea visului tau viitor. Si intr-adevar deodata prin fatza mea au inceput sa curga intr-o insiruire incredibil de mare visuri despre maretie , despre bani, despre averi sau mosteniri dorite. Vedeam miliarde de visuri de acest fel unele chiar prostesti si atunci mi-a am adus aminte rusinat de amagirile pe care le aveam cind mai jucam din an in paste la loto sau cind ma rugam sa gasesc o valiza de bani pe strada.
 -Vezi tu , contunua Batrinelul, nu trebuie sa–ti fie rusine de aceste vise care le-ai avut. In comparatie cu altii tu aproape ca n-ai avut acest fel de dorinte decit intimplator. Nu poti sa crezi citi oameni traiesc o viata intreaga visind ca prostii la astfel impliniri. Si din aceste miliarde de vise de acest fel nu stiu daca am vazut mai mult de citeva implinindu-se cu adevarat si acelea din alte motive ce tin de destin sau de acest joc al intimplarii divine.
 - Deci oricit ai visa sa te imbogatesti peste noapte nu este posibil?
 -Nu e vorba de asta… este posibil sa te imbogatesti dar asta nu cu un ajutor din partea noastra in ceea ce priveste indeplinirea visului. Indeplinim citeodata unele vise dar niciodata cele de imbogatire sau avere.

Am ramas foarte uimit de cele spuse dar dintr-o data aceste vise de imbogatire au disparut brusc. In locul lor au inceput sa apara visele de iubire, dorintele sexuale si rugaciunile din dragoste.Erau incredibil de multe si toate unice in felul lor.De la virgina de 15 ani care visa la prima noapte de dragoste, adolscenta care isi inchipuia primul orgasm, baietelul care visa sa atinga sinii colegei pina la fata frigida care visa orgasme multiple.Vedeam oameni tinjind dupa altii, netind cont de virsta, sex, sau religie,peste tot parca plutea dorinta carnala, orice film XXX era slabut fatza de imaginatiile care pluteau in jur. Nu cred ca as fi putut intuii aceste vise de amor sau dorintele sexuale nici daca as fi trait 1000 de ani.

-Aici ai si tu in sfirsit dreptate, zise cu batrinul rizind sicer din toata inima. De cind adun aceste vise de atit amara de ani acest capitol nu inceteaza sa ma surprinda. Mereu ceva nou, mereu dorinte din ce in ce mai bizare si mai neobisnuite. Acest capitol din viata voastra legat de sex e unul care aduce foarte multa energie acestui univers. In orice dorinta sexuala pe care o ai fata de o persoana exista o energie incredibila. Daca la visele de marire sau imbogatire te cam gindesti cu oarece suspiciune, la cele sexuale totul se dezinhiba. Cred ca totul se reduce la faptul ca o dorinta sexuala poate fi mult mai usor indeplinita decit una de ordin material in mintea voastra. De aceea cred ca exista aceasta dezinhibare in profunzimea dorintei… in modul in care pui toata energia de care dispui intr-un astfel de vis.Si ca sa fie cit mai hilar pentru mine am combinat acolo unde s-a putut visele pe perechi. Nici nu iti vine sa crezi cite vise au aceleasi monitor comun dar totusi ramin neralizate doar pentru ca cei in cauza nu au avut curajul sa incerce, desi visau unul la altul, tinjeau unul dupa altul, gemau de dorinta carnala de a se impreuna.

-Si vrei sa-mi spui ca nici aceste vise nu sunt realizabile? intrebai eu chiar consternat.
 -N-am spus asta. Aceste vise nu au nevoie de ajutorul nostru pentru a se indeplinii si chiar daca din vina voastra nu se indeplinesc nu putem intervenii… Totul aici depinde de altceva.Ceva mai mult decit un vis.Aici daca voi nu puteti sa faceti acest lucru posibil, noi ce sa facem? Sa va luam de mina si sa va spunem ca sunteti facuti unul pentru altul sau va doriti unul pe altul? Ar fi umilitor chiar si pentru voi sa vina cineva sa va puna in fatza in fata si sa dicteze: va place unul de altul , va doriti unul pe altul, amindoi vreti sa faceti numai sex oral, sunteti facuti unul pentru altul deci va numesc perechea 69 amin!
Si in acel noiman de vise adunate pe perechi am recunoscut pentru prima oara si un vis de al meu mai vechi. Am tinjit intodeauna dupa o prietena buna fara sa stie fara sa-i dau vre-o data vre-un semn al poftei mele carnale desi recunosc au fost multe seri cind adormeam cu ea in gind. Se pare ca aceleasi vise le avea pentru mine dar, la fel ca si mine n-a indraznit niciodata sa-mi arate ce simte si ce vrea. I-am fost recunoscator pentru prima oara Batrinului ca nu a adus vorba de aceste vise ale mele total realizabile daca as fi avut curajul de a incerca.Am incercat sa schimb repede vorba pentru a impiedica o discutie inutila in acest sens.
 -Mda undeva ai dreptate trebuie sa recunosc pentru prima oara, dar totusi nu vad nicaieri dorinta de povesti de dragoste, romantisme iubiri gen Romeo si Julieta..
 -Pai vezi tu, o poveste de dragoste fara dorintele acestea carnale ar fi pentru noi apa de ploaie…De obicei, adica ce de obicei cam mereu, aceste povesti se termina in suferinte ura si dispret. Daca in aceste povesti n-ar exista si aceste dorinte carnale totul ar fi in zadar. De obicei toata energia degajata de o indragostire subita sau de dorintele absurde de a-ti vedea iubita sau iubitul cit mai devreme sunt anulate de ura dispretul sau minciuna care preced sfirsitul povestii asa zisa de basm.
 Am ramas pierdut in acel spatiu nedefinit incercind sa diger tot ceea ce imi spusese. Sincer deja incepeam sa-i dau dreptate in o multime de lucruri si ma simteam al naibii de naspa in postura de reprezentant al acestei de adunaturi numita omenire.Mi-am dat seama ca totusi o mare parte din viata noastra de kkt se reducea la dorinte carnale si vise de marire. Poate de aceea nu evoluam indeajuns spiritual avind in vedere ca cei ce sustineau ca au aujuns in sfere inalte (gen Budisti) exclud din start exact aceste dorinte si le constentietizeaza ca fiind inutile. Pina la urma ce mama dracu poate sa fie asa interesant in a te freca cu alta persoana..O vezi iti ridica hormonii in aer te face sa behai de dorinta dar pina la urma cu ce te alegi? Cu o descarcare pe moment, asta daca ai parte de ea, si cu o noua dorinta atunci cind vezi alta persoana sa-ti placa ca de, precedenta e fumata…Si tot asa si tot asa fara incetare…dorinta carnala te domina si te face sa crezi ca viatza care o traiesti e cea mai bestiala. Si dintr-o data mi-a venit o idée care m-a uimit si pe mine si care m-a facut sa zimbesc.cum ar fi ca toata planeta sa se masturbeze fara vise fara dorinte pentru alta persoana , doar asa sa domoleasca aceasta pofta carnala?Cu ce dracu s-ar alege astia din tot aceste asa zis dorinte?Ar muri ciuda ca recolta s-ar imputina?
 -Hmm facu batrinul, eu te-am adus aici sa te indrept nu sa-ti dau idei pentru a periclita si mai mult acest univers…
-Bine dar pina acum nu mi-ai aratat decit vise care nu se pot implinii cu ajutorul vostru. Asa ca sincer nu stiu ce m-ar putea inspira pentru o asa zisa alegere viitoare. -Ti-am aratat toate acestea ca sa nu faci aceleasi greseli ca ei, sa nu visezi niciodata la ceea ce e imposibil, sau cel putin care nu depinde de noi.
 -Si atunci ce vise as putea avea ca sa fie realizabile?
 -In primul rind visele simple si bine definite care mai in colo pot aduce alte vise. Si ca sa-ti dau un exemplu simplu; daca ti-ai dori de exemplu sa fii un bun profesionist intr-un anumit domeniu, iti vom da inspiratia si ideile care te vora aduce in postura de cel mai bun in acel domeniu.. asta concretizindu-se de fapt prin faima si bani, marire si sex fara sa iti fi dorit ca prim vis asa ceva. Si ca sa fiu mai concis intodeauna visele mici preced visele mari.Daca tu ai fi aceptat oferta aceea de loc de munca in citiva ani erai un profesionist desavirsit, ai fi avut o gramada de bani, o pozitie mare in societate si de aici relatii multe dupa pofta inimii.
 -Dar de-abia dupa citiva ani…
-Asta e normal nu crezi? In anii astia ai fi vazut ca totul se schimba ai fi avut vise si mai mari si tot asa.Principalul era ca primul vis ar fi fost implinit si asta ti-ar fi dat sperante pentru altele noi. Ai fi fost pentru noi un exemplar normal, un om care sa viseze la ceva sa aiba sperante, sa traiasca…Tu esti pe jumate mort desi nu vrei sa recunosti asta.
 Odata cu aceste cuvinte au disparut dimprejur toate visele acelea marunte care cica dupa ani si ani te aduc in postura de om fericit.Au aparut in schimba acele dorinte, acele vise care n-as fi vrut sa le vad niciodata…Nici nu iti poti inchipuii cite vise sau cite iluzii isi face un bolnav terminal in ultima faza, care stie ca sfirsitul e aproape si care pina in ultima clipa spera la un miracol in viata lui sau la un medicament minune.. Au inceput sa apara pretutindeni rugaciunile facute cu ochii plini de lacrimi in toate bisericile posibile.. la capatiiul bolnavilor muribunzi, sperantele desarte in fatza mortii. Chiar si ultimul sadic pe planeta ar fi fost schimbat daca in ar fi urmarit aceasta insiruire citeva ore. Suferinta plutea in jurul meu fara incetere fara ragaz, miliarde de rugaciuni si sperante de insanatosire se roateau in jurul meu. Am izbucnit instinctive in plins atunci cind prin acele miliarde am descoperit si asemene trairi mai vechi de–ale mele, lucuri cu care credeam ca m-am obisnuit si cu care pot sa traiesc mai departe.Spre norocul meu totul s-a terminat foarte repede si toate visele au disparut ca prin minune lasind in locul lor acel vid infinit in care ma trezisem prima oara.

-Vezi tu, spuse Batrienlul, daca te-as fi last inca 15 minute printre aceste vise sigur aveai trauma psihice toata viata de-acum in colo. Am reusit sa fac doar ceeea ce mi-am propus la acest capitol: sa te fac sa te descarci de toata tensiuna acumulata. Cred ca acum te simti mult mai bine si mai linistit, impacat cu tine insuti dupa tot acest potop de durere sufleteasca izvorit din miliarde de suflete.Acuma cred ca totul e clar pentru tine in ceea ce priveste visele pe care ar trebuii sa le ai precum si aprecierea ca nu mai ai in acest moment astfel de vise si dorinte izvorite din durera sufleteasca.

-Sa spunem ca per asamblu m-am edificat cam ce vise se pot implini si care nu.Totusi nu inteleg un lucru:sunt aici miliarde si miliarde de vise;cu ce va deranjeaza faptul ca eu nu am nici un vis? Ce mare lucru se poate intimpla daca eu nu am asa ceva?

-Acum in acest moment nimic, dar mai tirziu nu se stie. Sa zicem ca tu nu ai fi singurul exemplar din aceasta omenire care a incetet sa nu aiba vise.Sa zicem ca au fost si altii inaintea ta cu mult timp inainte; asta inseamana ca daca ne dam silinta cu tine sigur am avut de invatat din greselile trecutului.

-Deci nu am fost singurul, spusei eu oarecum dezamagit de destainuirea Batrinului.

 Daca pina acuma ma simtisem ca o vedeta a acestei omeniri, nestiuta de semenii mei ci doare de divinitate, acuma, dupa destainuirea Batrinului, paraca eram o trupa obscura care a avut un mare success cu un cover dupa o piesa veche si celebra. Nici macar aici nu fusesem original ci se parae ca altii mi-o luasera inainte fara sa stiu.
 -Si totusi ca sa inteleg, continuai eu, ce s-a intimplat cu persoanele care au incetet ca mine sa viseze?
 -Nu e vorba de acele persoane ci despre universul acesta in ansamblu.Prima oara cind a inceput sa se intimple a fost in plin Evul Mediu.Omenire a fost atit de mult terorizata incit a aparut primul om fara vise. Prima oara ne-am amuzat ca de o ciudatenie care apare din neant. Chiar ne gindeam sa-l pastram cumva nealtereat deoarece nu mai vazusem asa ceva ..Dar in scurt timp auinceput sa apara si altii…pina s-a ajuns la un anumit numar de oameni. In acel moment totul a inceput sa se clatine… totul putea fi compromis in acest univers, a inceput sa se clatine chiar si divinitatea, ca sa spun pe intelesul tau…Am facut atunci niste concesii uriase pentru acea vreme.. Am implinit vise incredibil de multe pentru a putea stopa raspindirea acestui pesimism oniric. Atunci a inceput sa se clatine monarhii, sa vina revolutii. Atunci s-au inregistrat cele mai multe aparatii sfinte cele mai multe minuni, atunci s-a sfirsit cu vinatoarea de vrajitoare a bisericii. Am intrecut atunci limita crezind ca omul cu cit este mai necajit, mai asuprit cu atit visele or sa fie mai multe si mai de calitate. Sincer in primele sute de ani a fost pentru noi o recolta incredibil de fantastica in ceea ce priveste visele, asa ca am incercat sa o facem si mai buna. Nu ne-am asteptat insa ca omul sa ajunga in aceea situatie in care nici macar sa nu mai viseze.
 A fost o lovitura foarte grea pentru noi, dar, incet incet situatia s-a schimbat in bine, cu multe sacrificii. Din pacate prima experienta de acest fel nu ne-a invatat minte si a aparut aceeasi problema in timpul razboaielor mondiale.
 Daca pina atunci ajunsesem iar la o multime de vise au inceput aceleasi probleme cu oameni fara vise si fara sperante. Atunci am inteles ca un om din transee dupa o anumita perioada nu mai are sperante, nu mai are vise, nici macar nu mai spera ca razboiul se poate sfirsii. Devine inert si daca nu este omorit intr-una din lupte, sau daca trece peste acea faza in care nici sinuciderea nu mai e o solutie de moment, toate visele dispar instantaneu. Devine impacat cu sine insusi si asteapta ca totul sa se sfirseasca cumva fara sa se gindeasca sau sa-si doreasca ceva anume. Aceleasi lucru l-am observat si la cei ce au fost inchisi in lagarele de concentrare si care devin legume fara iluzii fara sperante. De atunci pina acum dupa cum vezi foarte multe s-au schimbat in aceasta lume, am ideplinit o gramada de vise si sperante, omenirea a evoulat mult tehnologic, asa zisa democratie a voastra a fost prezenta peste tot in lume si suferinta a inceput sa scada iar visele sa se inmulteasca. Am creeat atunci pentru voi aceea revolutie sexuala, droguri, alcool, tutun, totul ca sa puteti visa din nou chiar daca cu un pic de ajutor. V-am insuflat acea pofta nebuna de distractie v-am facut sa credeti ca partyurile sau dezmatul poate fi ceva usor, poti visa cu ochii deschisi la aventuri de-o noapte sau trairi intense dupa o priza de coca.Si acum tu. In tot acest univers nebun dupa distractie, dupa sex sau imbogatire cind nu mai exista suferinta decit foarte putina ai aparut tu sa ne incurci si mai mult. Am vrea sa stim care ar fi problema pentru a o stopa din timp sa nu mai patim ca in trecut dar nu ne dam seama de ce te-ai oprit din visat cind ,dupa noi ,aceasta este cea mai prolifica perioada din toata existenta acestei omeniri.
Am ramas dus pe ginduri cu privirea pierduta in acel infinit. Nici eu nu stiam sincer de ce devenisem asa inert iar asta nu trebuia sa i-o mai spun Batrinului pentru ca intelegea si el nedumerirea mea.
 -Am vrea sa facem cu tine ce n-am facut cu nici un om pina acum.Am vrea sa iti indeplinim un vis indeferent care ar fi el, fara restrictii fara bariere. Unul singur doar.
 -Si daca sa presupunem eu tot nu as vrea sa ma bag in jocul vostru ce s-ar intimpla?
 -Din fericire pentru noi , zimbii Batrinul, acum tehnologia a evoluat si in favoarea noastra. Am putea sa facem in asa fel incit sa nu te mai trezesti din acest vis, as putea sa aduc imprejurul tau toate acele vise care te-au ingrozit si sa te las in aceasta stare citiva ani buni. Ce n-ai mai vazut oameni stind in coma profunda citiva zeci de ani intretinuti doar de aparate doar asa sa nu fie morti? Pentru noi ai fi viu intr-un vis continuu deci nu  ne-ai face probleme.Dupa o perioada te-am fi trezit, dar la stadiul in care te vei afla dupa atitea vise dureroase vei vrea un singur lucru: sa te sinucizi. Si asa am scapa de tine.Dar asta ar fi chiar ultima solutie aleasa de noi.
 Am ramas perplex si fara cuvinte. Am inteles ca vreau nu vreau trebuie sa imi pun o dorinta sa am un vis pe care musai trebuie sa mi-l implineasca pentru a redeveni normal.
 -Si trebuie sa ti-l spun acuma? intrebai eu timid.
 -Nu chiar acum. Trebuie sa te trezesti mai intii si sa fii constient si apoi sa iti pui o dorinta.Deja dormi de 16 ore in continuu desi credeai ca acest vis a durat foarte putin.
-Iti vei amintii totul asa ca, spre binele tau ,e bine sa ai un vis inainte de a adormi din nou.Si ia totut ceea ce ti-am zis ca pe un sfat de la cineva intelept nu ca o amenintare.
M-am trezit brusc din acel vis si am constat ca intr-adevar era deja 3 dupa amiaza. Nu cred ca dormisem asa de mult in viata mea. M-am ridicat din pat incet si am realizat ca imi aduc aminte de absolut tot ceea ce imi aratase Batrinul. Mi-am aprins o tigara am stat pe ginduri un pic si dorinta a fost gata…
 Am inceput apoi sa imi sunt toti prietenii si sa-i invite la o bauta cum n-am mai avut parte de multa vreme spunind ca voi face eu cinste. Pe urma am sunat-o pe prietena mea veche si buna pe care nu intraznisem sa o seduc. Am invitat-o pe la mine sa mai stam de vorba…asa ca sa nu mai zica Batrinul ca a depins de mine si n-am vrut. Acum am nevoie de multa distractie si fericire. ………………………………………………………………………….
Au trecut deja 69 de ore de cind sunt treaz. Imprejurul meu sunt numai cutii de redbull cafea si tigari. Mi-e somn de crap dar sper sa mai pot sa rezist sa termin aceasta poveste.
Ma uit la TV cu coada ochilor si un suris ma cuprinde instantaneu. Un mare savant care visa de mult la descoperirea medicamentului pentru SIDA a anuntat ca intr-un final a gasit remedial. Altul dimpotriva gasise leacul pentru marea majoritate de forme de cancer. Colac peste pupaza Israelul si SUA a facut pace cu Arabii dupa ce o mare companie a anuntat ca a gasit un alt combustibil mult mai ieftin care sa inlocuiasca benzina. Si Coreea de N a hotarit sa se uneasca cu cea de S dupa ce Kim Jong Il a fost asasinat de colaboratorii lui fideli.
 Bauta cu prietenii a fost incredibila, pritena venita in vizita mi-a marturisit ca nu se mai simtise atit de bine de mult timp cu un alt alt barbat si ca visa la mine de mult timp. I-am zis ca stiam deja asta dar a zimbit cam neincrezatoare la mine.N-are rost sa-i explic unele chestii  acum la sfirsit. Si mare mea problema este ca trebuie sa ma culc acum cind  incepeam sa ma simt din ce in ce mai optimist in ciuda oboselii acumulate.
 Cred ca acum ar fi cazul sa ma pun in pat si sa adorm nu de alta dar tare curios sunt sa-i vad fatza Batrinului care sigur de-abia asteapta sa ma inchida cu toata colectia lui de vise cretine si sadice.Asa ca somn usur si daca treceti pe la mine si ma vedeti dormind de ani buni intr-un pat de spital nu imi urati vise placute deoarece stiu sigur ca nu o sa am parte.

Macar sunt impacat cu idea ca am fost singurul care am infruntat divinitatea…

A…. si ca sa intelegeti, dorinta mea a fost simpla: toti bolnavii incurabili, toti cei ce sufera din pricina altor oameni sa inceteze sa mai viseze din acel moment, asa cum am facut si eu.

Se pare ca s-a implinit…
 Noapte buna…. pentru voi.
23
Oct

Suflet Pereche

By try 0 Comments
Categories: Personal
Etichete:

Nu ma consider un om care sa creada in povesti sau cel putin in cea cu destine predestinate. Am considerat din convingere sau poate din ratiune ca destinul ti-l faci singur..Dar citeodata aceasta intimplare numita destin sau poate hazardul, iti joaca farse incredibile. Stateam la o terasa asteptind un prieten care inevitabil intirzia. Era vara cald si berea recea tocmai imi schimba perceptia unei zile de kkt care se desfasurase la locul urit de toata lumea ce se cheama munca. In timp ce tocmai luam o gura mare de bere o tipa s-a asezat la masa mea brusc privindu-ma fix si adinc in ochi. Sincer nu sunt un Don Juan la care sa vin fetele in genunchi iar tipa arata senzational de bine tinind si cont de faptul ca eram perfec treaz. Pur si simplu mi s-a oprit respiratia, m-am inecat instantaneu si in timp ce incercam sa-mi recapat respiratia pierduta tipa ridea de mine de parca eram pe post de Gigi la O TV. Am lasat sticla incet pe masa am privit la ea derutat si confuz de parca gresim cu ceva si ma simteam cu ditamai tarantula pe caciula.

-          Buna, soptii ea cu un zimbet trist in coltul gurii.

-          Buna , a zis eu cu jumate de gura.

A continuat sa se uite la mine fix adinc in ochi cu o privire ca ma face asa simt arsuri pina in adincul inimii, fara noima fara explicatii.

     – Se pare ca totusi nu stii cine sunt si dupa privirea ta timpa ma gindesc daca totusi nu am gresit persoana!

    – Scuze, zic eu ca un copil prins la furat de cirese, dar nu cred ca te cunosc desi nu stiu de ce imi pari foarte cunoscuta…

    - Mda asta e replica aia ce-o bagi la fiecare fata care te intreaba ceva?
 Am ramas blocat, daca ii spuneam “Nu” ceea ce  era adevarat, sigur imi spunea ca mint  daca ii spuneam”Da” sigur imi raspundea cu faza clasica :ce perspicace sunt: care sigur m-ar fi scos din minti. Asa ca sincer m-am blocat am ramas mut si fara cuvinte, lucru care nu mi se intimpla prea des.

S-a asternut o liniste de tot rahatul , eu total pierdut, ea continuind sa se uite fix in ochii mei; m-am simtit ca in clasa a IV a cind m-a intrebat profa de ce nu mi-am invatat si am venit ca magaru la scoala, rosu pina in virful urechilor.

Intr-un final care mie mi s-au parut secole a zimbit iar trist si inceput sa-mi vorbeasca fara sa se opresaca. Tinind cont ca atunci cind a inceput acest discurs eram verde va las sa ghiciti ce culore aveam la sfirsit…
 -Ma cheama.. dar nu cred ca are rost sa-ti spun nici numele si o sa-ti dai seama pe parcurs de ce, spuse ea cu un tremur adinc in glas.De cind ma stiu mi-au placut chestiile oculte,de fiecare data m-a apasat acea intrebare care ne-o punem in fiecare zi: ceea ce facem e predestinat sau depinde in mare masura de ceea ce alegem singuri. Am crescut intr-o familie cu puternica traditie religioasa invatata de mica sa accept ceea ce mi se da si sa nu caut raspunsuri pe care nimeni nu le poate stii. Dar acel spirit al meu salbatic m-a facut mereu sa caut totusi si sa ma intreb ce pot schimba si ce nu in aceasta viata. Am colindat multe tari, sincera sa fiu avind si baza materiala asigurata, am studiat mult. Poate si meseria de  istoric mi-a deschis drumul catre carti si manuscrise la care putini muritori de rind au acces. Intrebarea mea cu destinul din pacate nu a fost descifrata..ci din contra s-a adincit si mai mult. Am avut norocul totusi sa descifrez un text antic scris intr-o insiruire de coduri pe care n-are rost sa ti le explic. Am aflat astfel cu stupoare ca ceea ce se vorbea despre jumatatea perfecta nu este pura fictiune ci intru totul adevarata.Fiecare persoana are un suflet pereche undeva in aceasta lume in aceeasi perioada de timp si cu care ar trai in armonie perfecta daca l-ar intilnii dar, teoretic sansele sunt infime si de aceea foarte putini au reusit acest lucru. Manuscrisul iti dezvaluia si o cale de a afla care iti este sufletul pereche dar acest lucru se putea afla numai intr-un context astrologic bine determinat care avea o ciclicitate de 5 ani. Din pacate perioada propice tocmai se terminase si a trebuit sa astept cinci ani ca sa pot afla care este sufletu meu pereche. Pina atuni avusesem numai relatii pasagere si fara viitor peste care am trecut fara nici o remuscare sperind ca undeva cindva imi voi gasi persoana potrivita. Odata cu descoperirea acestui mauscris nu am mai avut nici o relatie de nici un fel asteptind cu infrigurare clipa in care imi voi gasi acea parte din mine lipsa. Nopti intregi am visat la clipa in care voi incepe o viata noua , la o dragoste fara sfirsit cum numai in povestiri si basme gasesti. Deja ma visam la virsta batrinetii plimbindu-ma de mina cu aceeasi persoana fara sa ma plictisesc si fara sa am vre-o remuscare fata de viatza care a trecut, indragostita ca in prima zi, Imi doream sa gasesc acea persoana care sa nu ma plictiseasca niciodata care sa ma uimeasca in fiecare zi si pentru care sa-mi doresc sa vad zorile unei noi zi.

Au trecut aproape 5 ani de asteptari infrigurate, de sperante, de vise fare margini. Deja acest vis devenise obsesie, ma chinuia in fiecare zi, cu toate ca pina atunci nu vroiam sa fiu decit o femeie independenta si de cariera ,in nici un caz o sotie iubitoare si credincioasa.

A venit in sfirsit si clipa cea mare in care am aflat care e sufletul meu pereche… si deja cred ca intuiesti ca tu erai acela. Pe moment am urlat de fericire cind mi-am dat seama ca suntem din aceeasi tara deoarece era extrem  de improbabil sa fie asa. Acest lucru m-a facut sa cred din ce in ce mai mult ca suntem predestinati sa ne intilnim si sa fim impreuna.A doua zi am inceput sa te caut, te-am gasit relativ  usor si am inceput sa adun informatii date si impresii despre tine. Pe masura ce auzeam povestindu-se despre tine realizam ca esti intr-adevar exact jumatea pierduta a sufletului meu. Impartem aceleasi idealuri, aveam aceleasi vise aceleasi placeri, ne placea aceeasi muzica , fusesem sa vizitam aceleasi locuri dar in perioade diferite…Intr-un cuvint era tot ceea ce imi dorisem Te-am vazut si in poze si mergind pe strada fara stii.. si erai tot ceea ce mi-as fi dorit..Dar. am aflat cu stupoare si fara sa cred la acel moment ca erai deja insurat. O furie incredibila a pus stapinire in acel moment pe mine.. eu te cautam de 5 ani ..sacrificasem orice alt mod de a gasi un barbat cu gindul la tine si tie nici macar nu-ti pasa.. Intr-adevar n-aveai de unde sa stii ca te caut ca te doresc de ani de zile ca si tu m-ai fi dorit din prima clipa cind m-ai fi vazut.. dar asta nu conta . Dupa parerea mea ar fi trebuit sa simti ca nu ai gasit inca femeia perfecta pentru tine si sa astepti, sa incerci sa ma cauti asa cum am facut eu.

Mi-am revenit foarte greu din aceasta deziluzie si intr-un tirziu mi-am luat inima in dinti din dorinta de a iti impartasi prin ceea ce a trecut ca sa te gasesc..Poate asa o sa suferi si tu acuma macar o farima din ceea ce am suferit eu ca sa te gasesc. Poate as o sa-ti dai sema ce sansa ai pierdut in viata… Stiu ca ti-ar fi placut sa ne fi plimbat pe malul marii seara goi prin apa linistita…stiu ca dorinta ta ar fi fost sa ne petrecem o noapte in vechea cetate a dacilor in templul preotilor .. stiu multe pe care ceilalti nu le stiu deoarece au fost si visele mele..Si in lista ar fi foarte lunga daca as sta acuma sa iti descriu toate planurile si dorintele mele care negresit ar fi fost si ale tale.

In fine… am vrut doar sa ma cunosti , stiu ca intodeauna ti-au placut tipele inteligente, ca sa intelegi ca ceea ce tocmai ti-am zis nu sunt aberatii.

Am rams stupefiat si fara glas.. berea mi se ncalzise deja si nu mai luasem nici macar o gura pe perioada conversatiei.. In ochii ei deja puteam vedea sinceritatea aceea pe care o poti vedea numai in ochii unui ciine credincios. .. Vedeam cum face eforturi supraomenesti de a-si inabusii plinsul care statea sa-i izbucneasca in orice clipa…

Am reactionat cum nu se putea mai prost rostind citeva vorbe bilbiite :

-          Imi pare rau n-am stiut….n-aveam cum sa stiu ca ma cauti..

-          Nici macar n-ai simtit asta, spuse cu un zimbet trist.. Dar asta-i tardiv acuma.. tu ai viata ta iar eu trebuie acuma sa mi-o refac pe a mea.. am vrut doar sa avem aceasta conversatie sa ma simt eu impacata.

S-a ridicat de la masa intzindu-mi miinile in timp ce o  lacrima se scurgea  rebela pe obraz. M-am ridicat si eu involutar si atunci m-a tras spre ea si am avut parte de cel mai senzul sarut avut pina atunci. Totul fremata in mine simteam ca ma sufoc, inima imi batea atit de  puternic de parca infarctul era la doi pasi de mine.

S-a desprins fulgerator de mine iar privirea ei mi-a starfulgerat sufletul in cel mai straniu mod cu putinta.

- Acum trebuie sa plec.. viata mea ma asteapta nu mai am ce face si ce cauta aici linga tine..e tardiv sa mai sper intr-un alt inceput cu tine..N-am sa te mai deranjez niciodata.

S-a intors fulgerator si a plecat fara sa se uite in spate intr-o mina tindu-si geanta si cu alta acoperindu-si fatza in lacrimi..

Am ramas blocat uitindu-ma cum se indeparteaza nestiinde ce sa fac.. sa fug dupa ea sa o implore sa se intoarca si sa gasim o solutie sau sa o las a pleca sa-si refaca viata..

Atunci am inceput sa-mi aduc aminte de acei batrinei pe care ii vezi foarte rar prin parcuri tindu-se de mina si la acea virsta, fericiti si cu ochii plini inca de iubire.. de clipele adolescentine  cind esti indragostit pina peste urechi, cind nu mai vezi nimic altceva in jurul tau, cind orice clipa fara fiinta iubita e un infern. Vedeam prin fata ochilor cuplurile ce de-a lungul tineretii mele se izolau fericite in acest cerc al iubiriri  si pe care nu  ii intresa restul lumii, nu ii interesa lumea din jur. Vroiau doar sa fie singuri sa se simta unul pe altul, sa se ating unul pe altul sa se sature unul de altul.. si care se sfirsea decit atunci cind aceasta reactie chimica numita iubire se termina..Era ca un drog ca un ultim scop pentru care traiai sa simti prezenta celuilalt. Ce senzatie trebuie sa fie sa traiesti toata viata aceste clipe cu acelas om fara sa te saturi fara sa te certi fara sa tinjesti dupa altceva.. doar iubire pura..

Prin fatza ochilor mei au inceput sa treaca ultimii ani cu petrecerile avute, betiile cu prietenii,. fetele de la petreceri.. orgile de la mare si munte pe care nu le-as mai fi avut. Starea de emotie s-a risipit instantaneu si am realizat ca daca as fi avut posibilitatea dinainte sa aleg calea tot pe aceasta as fi ales-o.Poate iubirea e un lucru divin dar odata muscat marul desfrinarii nu mai poti alege cealala cale…drogul aventurii e mlt mai puternic deci cel al iubirii eterne..Senzatia aceea de necunoscut e superioara iubirii vesnice… iar drogul acesta era deja instalat in mine.

Priveam cum se indeparteaza din ce in ce mai mult si in acelas moment l-am vazut si pe pretunu intirziat venind spre mine.Am baut pe nerasuflate berea care aproape se incalzise ca sa-mi domlosec tremurul inca existent dupa aceasta intilnire.

-Hai sa traiesti scuze de intirziere dar iar au venit astia pe ultimul moment cu ceva de facut,

-Salut, nu-i ma nimic n-am venit nici eu e mult, spusei eu cu juma de glas..

-Ba nu-ti vine sa crezi pe cine am vazut in drum spre terasa…imi spuse in timp ce face fetei de la bar semne  disperate sa aduca o sticle de bere.

-Nu sti ma pe cine??

-Tu iti mai amintesti de tipa aia de la mare de acuma 3 ani care arata beton si te-ai dus la ea sa o agati dar te-a refuzat spunindu-ti sa o lasi in pace ca esti o pula bleaga?Aia de dansa pe mese de aproape daduse toata terasa in laba?

-Parca ..nu mai stiu …da eram lovit atunci..

-He he.. da erai… oricum acum 2 minute am trecut pe linga ea pe strada si plingea.. nu stiu ce dobitoc o fi lasat-o.Ba tot asa bestiala era ca atunci.

Sincer mi-a ramas un nod in git si nu-mi venea sa cred ce aud… deci nu degeaba spusesm ca o cunosteam de undeva….

-Asa o fi bai.. o fi lasat-o un dobitoc…

-Las- bai ca asa ii trebuie ca te-a refuzat atunci, acuma nu mai suspina dupa dobitoci ..

Noroc cu berea care venise pentru amindoi iar gura mare si rece m-a racorit pina in suflet…Poate era intr-adevar jumatatea mea dar… ce folos ca n-a fost atunci cind a trebuit…

………………………………………………………………………………………………

 A trecut un an jumate de atunci si spre surprinderea mea am primit un mail de la ea, zicea ca e bine, s-a maritat, deja si-a tras amanti si se simt excelent..Cu toate astea nu vrea sa ma mai vada ci doar sa mai afle ce mai fac.

N-am mai intrebat-o de unde a facut rost de mailul meu ci m-am bucurat ca atunci cind gasesti o persoana care iti impartaseste placerile si care are aceleasi hobby-uri ca si tine.

A ramas sa mai imi scrie din cind in cind..asa sa mai vedem fiecare ce face si cum..

Sincer acu astept cu nerabdare sa imi impartaseasca noua ei experienta sex cu prospaturi de 18-19 anisori … atunci sigur voi stii ca a fost sufletul meu pereche…

 

14
Aug

Tinerete pierduta

By try 0 Comments
Categories: Personal
Etichete:
 
Mi-am pierdut tineretea… sau cel putin asa imi spunea pustoaica aia blonda in bar. Prima reactie a fost s-o trimit la masa de unde iesise cu ceva 17 anisori in urma dar pe urma mi-am zis ca nu merita. Arta prea bine si nu era vina ei ca nu incepuse sa gindeasca. Inca. Dar judecind mai bine mi-am dat seama ca afirmatia ei m-a pus serios pe ginduri. Oare nu mai sunt tinar?

Cea mai naspa senzatie e aceea cind iti dai seama ca imbatrinesti prematur.. Noroc ca pretenu cu care eram nu m-a lasat sa stau prea mult pe ginduri.. tocmai mi-a intins o bere.

Dar totusi gindu nu imi dadea pace asa ca am inceput sa gindim in perspective ca amindoi ne-am pierdut tineretea.. problema principala era unde?

Am inceput sa colindam bar dupa bar circiuma dupa circiuma in cautarea tineretii pierdute..in puii mei paraca eram dintr-un basm timpit doar ca in loc de cal foloseam tramvaiul si-n loc de capastru sticla.

N-am gasit-o in baruri,mare amajoritate deja inchise sau superrenovate sau mai rau darimate de avintul primarilor care au trecut pe acolo..

Vedeam deja negru in fatza ochilor, deja ma vedeam pensionar prematur care sta in fatza blocului belind ochii la fiecare locatar care iese si comentind cu glas tare ca e a treia pe saptamina asta pe care o aduci aici.

Pacat ca pensionarii nu se mai pot masturba , acest lucru i-ar fi facut sa iti dea un ragaz de liniste ( mai ales la babe).

Am reluat cautarile si mai abitir cu acea sete de a descoperii lucruri care le credeai uitate undeva in neant.

Ne-am strins 4 fosti dementi si am plecat in munti sa cautam in fiecare cabana acea tinerete care ne astepta uitata pe undeva poate dupa o noapte de betie, poate ramasa agatata de un  chilot de fata uitat intr-o poiana..

N-a fost sa fie.. parca ne simteam tot mai maturi acea senzatie timpita care te apasa si te face sa gindesti inainte de a actiona..

N-am intors ca in vremurile bune cu nasu.. nu ca n-am fi avut bani dar ma gindeam ca in betia noastra dadusem la nas ceva din tineretea noastra la negocieri.. Nasu s-a uitat la noi ca la tzitza lui luciu si apoi talimb a articiulat vre-o doua cuvine fara noima: acu ce faceti misto de mine dupa ce v-am luat banii???

L-am lasat in pace .. aveam prea multa bere de dovedit si prea mult chef de vrajeala cu o gasca de pustoaice decit sa ne contram cu el. In fond cind noi faceam nasul cred ca el dadea bacul la liceu..deci in nici un caz nu putea fi nasul nostru care bea cot ;a cot cu noi si care ne  punea sa-i ascundem teancul de bani de TF.

Stau in pat cu ochii in tavan si ma tot gindesc la tineretea aia a dracu.. si nu-mi vine in cap nici un loc unde sa ,mai caut..Adorm. visez.. se facea ca sunt pe plaja .. o epava strajuia in departare..apropae de tarm, cazemata din care iesie un miros pestilential se afla la doi pasi de mine..Stau cu o sticla de bitter in mina cu capul in bratele unei fete.. prin dantelele de la ie se vede un sfirc semet care parca imi face cu ochiul.. ma cheama ma inebuneste..Ma trezesc transpirat si realizez ca ultimul loc unde nu am cautat ar fi la mare..As pornii mine dar e octombrie tirziu. Plaja e pustie acuma si poate tineretea mea e ascunsa in dunele de nisip sau mai rau zidita in multele baruri aparute pe plaja..beton care a invadat o plaja alta data salbatica si superba.

Poate atunci mi-am pierdut tineretea.. ametit in bratele unei fete pe plaja in bataia soarelui si cu parul umflat de briza marii. Sau poate mi-a luat-o ea in acel moment ascunzind-o de mine intr-un moment cind tot corpul zvicnea nebuneste  de parca ar fi vrut sa darime cortul.

Sau poate pur si simplu n-am pierdut-o. Poate doar am uitat ca e cu mine mereu asa cum nici nu mai realizezi ca perechea de ochelari e pe nas sau bricheta te jeneaza in buzunar.. devine ceva obisnuit.

………………………………………………………………………………………………

Ma scol buimac din pat calc pe pisica darim sticla de linga pat si ma duc la baie sa ma spal pe fatza.. ma uit in oglinda si un zimbet ma cuprinde instantaneu.. in ochii mei inca se putea vedea tineretea..

Comentarii recente

     

    ianuarie 2012
    Lu Ma Mi Jo Vi Sâ Du
    « Iul    
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    23242526272829
    3031  
    Weblog

    Toate drepturile rezervate Weblog.ro